Concurs Internațional Gratuit ARTISTUL DUNĂRII – ediția 2021

3 min read
Concurs Internațional Gratuit ARTISTUL DUNĂRII – ediția 2021

Scopul acestui concurs este de a incuraja copii și adolescenții, cetățeni ai unei țări care face parte din bazinul Dunării, să acorde o atenție mai mare cursului de apă din zona unde locuiesc, să mediteze asupra tematicii mediului înconjurător și astfel, să creeze lucrări artistice originale pentru a promova regiunea Dunării.

Concursul are anul acesta susținerea ICPDR (Comisia Internationala Pentru Protecția Fluviului Dunărea), Ministerului Apelor și Pădurilor, Direcţia Managementul Resurselor de Apă (DIRECTOR Gheorghe Constantin).
Detaliile concursului:

Competiția se va desfășura la două niveluri: național și internațional.
Juriul din România va selecta 10 lucrări câștigătoare ale etapei naționale, iar aceste vor intra ulterior în competiția internațională.
Participarea poate fi individuală sau în echipă formată din maximum 4 persoane. Nume proiect: ARTISTUL DUNĂRIOrganizatori: Global Water Partnership RomâniaCondiţii de participare: Participanții trebuie să se încadreze în una dintre cele două grupe de vârstă:
Juniori: vârsta 6-11 ani
Adolescenți: 12-18 ani

Înscrierile se fac online, completând formularul: http://gwpromania.ro/artistuldunarii/participa-aplica-acum/Perioadă înscriere: 17.10.2021 – 30.10.2021Perioadă desfăşurare: 17.10.2021 – 30.10.2021Global Water Partnership România vă invită să participați la concursul „Artistul Dunării”. 
Categoriile la care copiii și adolescenții se pot înscrie sunt: lucrări de artă, video, hartă.
SpecificațiiCATEGORIA LUCRĂRI DE ARTĂLucrări de artă realizate trebuie să fie create cu materiale naturale găsite în apropierea râurilor.Exemple de lucrări: sculptură, colaj, modă și bijuterii, etc.
Dimensiunea minimă a fotografiilor trimise cu lucrările trebuie sa fie de 150 DPI și 3 megabytes.Desenele și picturile NU fac parte din acest concurs
CATEGORIA VIDEOCLIPVideoclipurile realizate trebuie să aibă de maximum 1 minut ca durată Pot fi înregistrate cu ajutorul camerei sau al telefonului.Animațiile NU vor fi acceptate.Participanții pot realiza un film, sau pot cânta un cântec la instrument/voce respecând tematica concursului.   
CATEGORIA HĂRȚIHărți pot și realizate pe în format A3.Elevii sunt încurajați să meargă la malul unui râu (ideal, fluviul Dunărea sau un afluent al Dunării) pentru a realiza propria creație de artă ecologică.Deoarece anul acesta deviza este „Descoperă Dunărea”, a fost introdusă această categorie – hartă – pentru care în care participanții explorează pe malul râului și creză o hartă cu câteva puncte interesante diferite, potrivit lor.
Harta trebuie să includă direcțiile busolei, distanța sau scală, legenda, simboluri pentru a reprezenta diferite obiecte. Elevii sunt încurajați să-și folosească creativitatea și să prezinte orice fapte și puncte interesante pe hartă.Harta poate marca diferite puncte de interes, locuri semnificative care evidențiază biodiversitatea, locuri de recreere (plaje, parcuri, piste pentru biciclete etc.), și, de asemenea, locuri care ar putea avea nevoie de mai multă atenție (de exemplu, locuri într-o stare de degradare avansată, locuri care necesită o curățare, zone inundate etc.).Harta poate dezvălui și câteva informații interesante sau mai puțin cunoscute despre râu.După ce lucrările de artă au fost create, copiii sau profesorii sau îndrumătorii sunt sfatuiti să facă o fotografie color sau un videoclip și să încarce online la adresa: www.gwpromania.ro/artistuldunarii , secțiunea înscriere. Fișierele trebuie să aibă rezoluție mare, aliniate vertical si orizontal, pregătite pentru imprimare și ușor de vizualizat.Dimensiunea minimă a fișierelor trimise este de 150 DPI și 3 megabytes. 

 » sursa: www.didactic.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.