În preajma alegerilor din SUA, am făcut un experiment. Am urmărit activ conturi ale unor rusofili, antivacciniști, xenofobi, misogini, legionari. Iată ce am descoperit
3 min read
ieri la ora 16
2021-01-08 16:32:00
Foto: Bryan Dozier / Shutterstock Editorial / ProfimediaCapitoliul devastat, asfixiat de praf de pușcă, înecat de gaz lacrimogen, infiltrat cu bombe și cocktail-uri Molotov și pătat cu simbolul rasist al steagurilor confederate; congresmani terifiați, închiși în birourile lor; săli de ședință ocupate cu forța de naziști, șamani sau conspiraționiști care își propun răsturnarea violentă a rezultatului unui vot democratic recent încheiat. Acum 4 ani, aceste imagini ar fi putut reprezenta cel mult un decor imaginar dintr-un scenariu tras de păr al unui film patriotic aproape ridicol, marca Michael Bay.Astăzi, această imagine reprezintă realitatea. O realitate halucinantă, dar, din păcate, explicabilă. Insurecția dementă instigată, planificată și susținută de (încă) președintele Donald Trump nu este doar o ieșire din scenă reprezentativă al celui mai inadecvat și distructiv președinte american, ci și o metaforă perfectă a mandatului său, auto-intitulat drept „cel mai bun prim mandat din istorie al unui președinte american”. Pagubele comise de acesta la nivelul principiilor, valorilor sau ideilor democratice au căpătat în final un echivalent în plan concret – distrugerea fizică a unuia dintre simbolurile democrației americane – sediul legislativului Statelor Unite.
Cu siguranță, asta nu înseamnă nimic pentru Trump. Este un președinte care nu acceptă și nu înțelege democrația. Acum, democrația nu-i mai servește la nimic, doar îl încurcă. În consecință, o bună parte dintre susținători săi, inclusiv cei care au invadat Capitoliul, nu vor democrație. Îl vor pe Trump, chiar și reinstaurat cu forța. Alimentat de acest fanatism, Trump a încercat în mod real să se reinstaureze președinte fie cu ajutorul Armatei, fie solicitând pe față falsificarea rezultatului alegerilor. Refuzat de fiecare dată, a recurs la soluția extremă – asediul violent al Capitoliului. Iar asta nu s-a putut face decât printr-o masă de manevră – câteva mii de fanatici și-au riscat viețile, iar 4 dintre ei și le-au pierdut în această mascaradă înfiorătoare. Ei au fost figuranții de sacrificiu într-o ultimă încercare disperată de a pune în operă agățarea de putere a unui om căruia nu i-a păsat niciodată decât de propria persoană. Trist mod de a muri… Un astfel de fanatism de tip kamikaze nu poate fi provocat decât de către figuri politice nocive, autoritare și populiste. Timp de 4 ani, discursul înveninat al președintelui american a semănat mai degrabă cu cel al unui lider de juntă militară: o campanie sistematică de instigare la ură și intoleranță împotriva oricui nu era de acord cu el. Narativul său simplist, vulgar, care înfiera pericole și amenințări închipuite, a avut mereu o constantă: dezbinarea. Trump este probabil singurul președinte american care nu a rostit niciodată fraza aparent banală „voi guverna pentru toți americanii”. Mai mult, nu s-a referit niciodată la țara pe care o conduce cu formula Statele Unite, ci doar cu America, inclusiv în celebrul său slogan. Radicalismul său a avut și are desigur un scop în principal electoral – atragerea unui electorat inadaptat, frustrat și dezamăgit. În plan secundar însă, a fost o tactică menită a ascunde vidul care îl caracterizează –
