Scaparea vine pe verticala
2 min read
Într-unul din filmele din seria Matrix, Neo, personajul principal, este înconjurat de personajul malefic multiplicat ce-l înconjură din toate părțile și, în ciuda vitejiei și priceperii sale, răul îl copleșește, îl acoperă. Însă, deși situația pare fără scăpare, Neo se salvează propulsându-se în văzduh. Făcând astfel, Neo se dovedește a ne fi extrem de familiar.
Și astăzi suntem realmente înconjurați din toate părțile. În ciuda aparențelor și falselor nădejdi, devine deja clar că nu mai avem nicio scăpare. Suntem pierduți. Înghițiți de rău din toate părțile, de răul care, la fel ca în Matrix, ne copleșește creând din toți cei ce ne înconjură copii ale sale, astfel încât nu mai ajungem să vedem în lume decât chipul său hâd. Încet-încet, în jurul nostru pier – nu trupește ci sufletește – toți ce-i pe care-i știam după chipul lor omenesc. Și văzând această reală tragedie, această prăbușire sufletească peste tot în jur, ne vine să deznădăjduim. Uitându-ne, de jur împrejurul nostru vedem numai această realitate hâdă, care ne strânge și ne închide într-un spațiu mult mai mic, din ce în ce mai mic.
Dar un singur defect are răul: e unidirecțional. Funcționează pe o singură axă. Când privim în sus, vedem că cerul este liber. Și ne uimim: e la fel de liber cum l-am știut mereu. Este senin, iar soarele, contrastând cu negrul ce ne-nconjoară, strălucește cu o strălucire de necrezut, parcă întreg cerul s-a apropiat.
Și-atunci abia realizăm că ceea ce am citit în “Viețile Sfinților” nu am citit cum trebuia. Nu eram unde trebuia, nu priveam unde trebuia. Viața ne hrănea cu bunătățile ei lumești, cu iluziile și visele ei dulcege, și deși trăiam în arena leilor ne purtam de parcă eram la circ, spectatori. Și acum înțelegem că trebuia să citim istoriile martirilor nu din fotoliu,
