Ciprian-Titi Stoica(AUR) – Absolvenții de Medicină dentară și Farmacie au fost abandonați de propriul guvern

2 min read

Ciprian-Titi Stoica, deputat AUR în Parlamentul României, a cerut clarificări de la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, printr-o întrebare parlamentară, cu privire la numărul de posturi pentru specializările Medicina dentară și Farmacie.

Anul acesta au fost scoase la concurs 6 311 posturi în condițiile în care au fost înscriși la concurs peste 12 000 de candidați, iar statul român pare că nu vrea să își asume vreo răspundere pentru restul de absolvenți, susține deputatul AUR.

În ultima dumneavoastră declarație ați afirmat nevoia suplimentării posturilor în cadrul specialităților deficitare pe țară în domeniul medicină. Deși necesitatea de suplimentare a acestor posturi este mult mai mare decât prevăd ultimele modificări legislative adoptate în luna iulie a anului curent, specializările Stomatologie și Farmacie au rămas pe dinafară (Ordonanța nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului a fost modificată prin Legea nr. 212/2021 – art.3, alin.  2).

Anul acesta au fost scoase la concurs 6 311 posturi în condițiile în care au fost înscriși la concurs peste 12 000 de candidați. Acest număr record de pretendenți, mai mare decât cel de anul trecut, reflectă dorința tinerilor de a profesa în domeniul Medicină.

Dacă analizăm puțin numărul posturilor, observăm că specializărilor Medicină dentară și Farmacie li s-au alocat un total de 2277 de locuri, dintre care 1 190 locuri – Medicină dentară și, respectiv, 1 087 locuri – Farmacie.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm să ne transmiteți punctual:

  1. Ce se va întâmpla cu restul absolvenților de Medicină dentară și Farmacie care nu au putut dobândi un post pentru a profesa în domeniul specializării lor?
  • Care este sprijinul acordat de către Ministerul Sănătății absolvenților care își deschid cabinete private din cauza lipsei de posturi?
  • Pe ce se bazează criteriul de suplimentare a locurilor la Medicină?
  • Cum solutionam problema unui numar egal si nediscriminatoriu, intre studentii cu profil stomatologic si cei de la medicina generală, referitor la un numar egal taxa/buget, raportat la numarul concuretilor?
  • Majorarea cu 25% a taxei de participare la concursul de rezidențiat, privind contextul pandemic, instabilitatea financiară și lipsa de predictibilitate, duce la demotivarea viitorilor specialiști. Ce explicații suplimentare ne puteți oferi cu privire la Ordinul nr.1697 emis în data de 05.10.2020?„, întreabă Ciprian-Titi Stoica.
Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.