DEZBATERE JUDEȚEANĂ

2 min read
DEZBATERE JUDEȚEANĂ

Prin biodiversitate se înţelege varietatea formelor de viaţă din ecosistemele terestre şi acvatice şi dintre complexele ecologice din care fac parte.Pierderea biodiversităţii este la fel de importantă ca modificările climaterice – modificările climaterice şi pierderea biodiversităţii aflându-se în stransă legatură. Biodiversitatea joacă un rol esenţial în susţinerea vieţii,a unei alimentaţii sănătoase şi a mijloacelor de existenţă, a dezvoltării economice şi sociale şi a bunăstării oamenilor. Având în vedere că protecţia naturii devine tot mai mult una dintre cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane, este important ca noi cei ce avem misiunea de a-i educa pe cei mici, să avem o conştiinţă ecologică bine conturată, pentru ca acţiunile pe care le desfăşurăm să fie eficiente şi credibile în faţa copiilor.

Nume proiect: ”NATURA ŞI BIODIVERSITATEA”

Organizatori: GRĂDINIŢA cu P.N. ”LUCEAFĂRUL” CRAIOVA ~ STRUCTURĂ A ŞCOLII GIMNAZIALE ”NICOLAE BĂLCESCU” CRAIOVA & ASOCIAŢIA ”WORK TOGETHER” CRAIOVA

Condiţii de participare: Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar.

Perioadă înscriere: 02.03.2022 – 14.03.2022

Perioadă desfăşurare: 15.03.2022

GRĂDINIȚA LUCEAFĂRUL – ŞCOALA  GIMNAZIALĂ ”NICOLAE BĂLCESCU” CRAIOVA & ASOCIAŢIA ”WORK TOGETHER” CRAIOVA VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢI LA DEZBATEREA JUDEŢEANĂ ”NATURA ŞI BIODIVERSITATEA” CE SE VA DESFĂŞURA PE 15 MARTIE 2022 PE PLATOFRMA GOOGLE MEET, ÎNCEPÂND CU ORA 14.

Interes general |
Toate disciplinele |
Evenimente

Propus de: loraa | 02.03.2022 23:01 | 57 vizualizări

Managementul conflictelor

Comunicarea parinte – copil

Proiecte de primavara

Metode alternative de educatie

 » sursa: www.didactic.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.