Ajungem MARI lansează platforma CDT – Cu De Toate, locul în care tinerii găsesc informaţii importante pe înţelesul lor
2 min read Ajungem MARI, programul educaţional dedicat copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate, a pus bazele platformei CDT – Cu De Toate, în care au adunat informaţii esenţiale pentru ei, dar explicate într-o manieră simplă, uşor de parcurs.
România este pe primul loc în UE la naşterile provenite din mame cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani. Tot România are unul dintre cele mai ridicate procente în ceea ce priveşte tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani care nu muncesc şi nici nu sunt încadraţi în vreo formă de învăţământ. Abandonul şcolar a crescut în ultimii ani la toate nivelurile de învăţământ, peste 40% dintre elevi se regăsesc în zona de analfabetism şi, pentru că toate se leagă între ele, ţara noastră se află pe primul loc în Europa şi în ceea ce priveşte deprivarea materială şi socială în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.
„Proiectul CDT – Cu De Toate a apărut ca urmare a dorinţei de a ajunge la cât mai mulţi tineri, din toate mediile şi de a le pune la dispoziţie informaţii reale, clare şi necesare pentru evoluţia lor către a deveni adulţi responsabili şi independenţi. Este însă un suport excelent şi pentru cei care lucrează cu copii şi tineri, astfel încât să îi ghideze mai uşor prin aglomeraţia de informaţii cu care au de-a face zi de zi.” – Vivianda Nicolae, manager coordonator Ajungem MARI.
Platforma este împărţită în mai multe categorii de interes pentru adolescenţii şi tinerii aflaţi la început de drum. Sunt expuse informaţii despre relaţii, şcoală, internet safety, viaţă sănătoasă, alegerea unui job sau a unei cariere. Sunt puse pe tapet întrebările pe care le au copiii şi tinerii din ziua de azi, dar pe care poate nu au curaj să le rostească sau nu au de unde să obţină un răspuns concret sau de încredere.