Mintea in inima
2 min read
Orice spunem despre rugăciune, dar nu atât de mult, că trebuie făcută în primul rând cu dragoste…
Vorbim de pravile, de tehnici, de felurile ei, de cantitate și calitate, de program de rugăciune, dar prea puțin amintim de dragostea care învăpăiază rugăciunea…
Care dragoste? Dragostea față de ce? Față de cine?
Dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele…
Acestea două formează o Cruce a rugăciunii, o Cruce de iubire pe verticală și pe orizontală unde se jertfește această dragoste…
Orice lucru pe care-l facem are nevoie de două ingrediente ale iubirii: dragostea față de acel lucru în sine și dragostea cu care fac acel lucru…
Iubesc Adevărul, dar trebuie să și spun Adevărul cu dragoste…
Iubesc Binele, dar trebuie să și fac Binele cu dragoste…
Iubesc rugăciunea, dar trebuie să și fac rugăciunea cu dragoste…
De aceea spun Sf. Părinți că trebuie să ajungă mintea în inimă, când te rogi, dar și când faci orice alt lucru…
Adică să fii în Adevăr, în Bine și Frumos, dar să ai și Duhul Adevărului, Duhul Binelui…Duhul Iubirii… Atunci ești în Dumnezeu, în Adevăr, în Iubire, căci Dumnezeu este Iubire…și Adevăr…
Tot așa când te rogi, trebuie să și devii rugăciune, anume folosindu-te de rugăciune, devii rugător; intrând în ființa lucrului săvârșit, te faci una cu el, intri în Duhul lucrului…de data aceasta în Duhul rugăciunii…
Faci Binele cu dragoste, devii o expresie a Binelui… Ființează Binele în tine…
Faci Dreptate, devii o expresie a Dreptății…Ființează Dreptatea în tine…
Iubești Frumosul, devii o parte și o expresie a acestui Frumos…
Maniera aceasta de a face cu dragoste orice, te introduce în intimitatea lucrului săvârșit, în ființa și în duhul lui…
Ce faci, te face…
În felul acesta înțelegem la ce se referea Domnul când vorbea samarinencei de închinarea în Duh și în Adevăr…
