Domnule Vasile Dîncu, nu Marea Neagră este plină de „rechini”, ci Guvernul României – CRITICII.RO
2 min readVasile Dîncu a ținut să precizeze că țara noastră are în plan achiziționarea de submarine, iar în viitorul apropiat să putem să le și producem, având în vedere că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult și este plină de ‘rechini’.
Noi vă spunem că NU Marea Neagră este plină de ‘rechini’, ci Guvernul României. Considerăm că România a pierdut trenul acesta. De 30 de ani, industria românească de apărare a ajuns la cel mai slab nivel. Este puțin probabil ca noi să ieșim în avantaj dintr-o asemenea achiziție în domeniul apărării, având în vedere țepele date României de către țările occidentale, cu acordul politicienilor români bineînțeles.
Fără o viziune clară pentru viitor, Vasile Dîncu poate spera cât dorește la submarine și modernizarea armatei, chiar și cu cei 0.5% din PIB alocați în plus pentru armată. Cu un război la doi paşi de graniţă, industria de armament a României e la pământ. Datorii uriaşe şi investiţii întârziate.
În ultimii 30 de ani, achiziţiile de tehnică militară nu au făcut altceva decât să scoată sume uriaşe din bugetul Ministerului Apărării şi Guvernului.
Pentru că aveam de unde, șapte miliarde de euro au fost achitați companiilor de armament american pentru 7 sisteme de rachete Patriot. Un singur sistem a fost livrat. Sigur că ele nu au fost livrate, doar ne-au dat poze cu ele.
Chiar Vasile Dîncu a recunoscut că industria de apărare din România ”are două viteze”. Nu mai avem specialişti şi avem încă foste întreprinderi de stat din domeniul armamentului care nu sunt la cel mai înalt nivel al performanţei.