Țara cu cea mai mare rată de abandon școlar din Europa: România! De ce renunță copiii la școală
2 min readÎn România, cea mai mare rată a abandonului apare la începutul şi la finalul ciclurilor de învăţământ, adică în clasa pregătitoare, în clasa a cincea şi în clasa a VIII-a. Lucrurile stau și mai rău în mediul rural, unde peste 23% dintre elevi au renunţat la cursuri până la finalul clasei a VIII-a.
De ce renunță copiii la școală
Zilele acestea, rețelele de socializare s-au umplut de fotografii de la serbări de final de an, în care părinții zâmbesc mândri, iar copiii sunt bucuroși că au terminat cu bine anul școlar și că au intrat în vacanța mare. Există, însă, și o altă Românie, cea a copiilor care împinși de sărăcie, de lipsa de interes a autorităților sau constrânși de mentalitatea părinților, au abandonat școala.
Citește și: Copiii din mediul rural ajung tot mai greu la școală. „Au fost situații când nu am venit la școală fiindcă nu am avut bani să vin cu autobuzul”
Dintr-un reportaj recent realizat de Recorder pe ulițele comunităților care se confruntă cu o rată ridicată a abandonului școlar, încercăm să înțelegem ce îi ține pe copii departe de școală. Cadrele didactice spun că depun eforturi supraomenești pentru a nu-și pierde elevii pe parcursul anului, însă nu pot face prea multe în condițțile în care statul nu are o politică coerentă pentru reducerea acestui fenomen.
Urmărește reportajul realizat de jurnaliștii Recorder: