Crește numărul deceselor în rândul persoanelor vaccinate anti-covid. Franța anunță 9 decese și lansează o alertă cu privire la riscul tahicardiei
2 min readFranța a anunțat, joi, 9 decese în rândul persoanelor vaccinate anti-covid, după ce în urmă cu câteva zile anunța că 5 persoane și-au pierdut viața imediat după vaccinare.
În continuare, autoritățile susțin că nu există date certe care să dovedească că aceste decese au fost cauzate de vaccinare, anunță L’Express, citat de SmartRadio.
Potrivit sursei citate, toate decesele se referă la „persoane în vârstă, care locuiesc în case de îngrijire pentru bătrâni sau în reședințe pentru bătrâni, care prezentau toate boli cronice și se aflau sub tratament intens”.
Pe de altă parte, Agenția pentru Medicamente (ANSM) a lansat o alertă cu privire la riscul tahicardiei, după ce 4 persoane au dezvoltat episoade de tahicardie (accelerarea bătăilor inimii), după vaccinare.
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzelor conservatoare și/sau naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai ȘomănescuPublisher R3Media