Şcoala siguranţei Tedi începe cel de-al 8-lea an
2 min readHai cu noi în cel de-al 8-lea an al Școlii siguranței Tedi! Învățătorii sunt invitați să-și înscrie elevii de clasa I în program.
Primii 7 ani la Școala siguranței Tedi au trecut frumos și plini de satisfacții. Da, nu știm când au trecut acești 7 ani, dar ne amintim perfect cum a decurs fiecare dintre ei. Avem în minte ochii plini de curiozitate și interes ai elevilor, bucuria uriașă pe care o trăiau atunci când îl întâlneau pe Tedi și toate materialele pe care ni le-au trimis și în care și-au pus în practică creativitatea și îndemânarea.
Așteptăm cu emoție și cu bucurie o nouă generație de elevi de clasa I să ni se alăture. Suntem siguri că vor fi la fel de curioși să afle cât mai multe informații utile pentru siguranța lor. Căci asta vor învăța la Școala siguranței Tedi – un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi, care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Este un program educativ care se adresează elevilor de clasa I și care are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.
Participarea la program este GRATUITĂ şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro. Înscrierile au început din 19 septembrie.
Programul Școala siguranței Tedi nu are drept scop învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Parteneriatul cu Ministerul Educației şi cu Poliţia Română asigură adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.
Material didactic gratuit. Premii pentru învățători și elevi.
Suportul didactic este asigurat de Tedi și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și vor fi transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală, cât și la orele desfășurate online.
Implementarea programului la clasă este certificată printr-o diplomă de participare.
Implicarea învățătorilor şi a elevilor este răsplătită de către Tedi prin premii surpriză.
Pentru orice detalii despre programul Şcoala siguranţei Tedi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: [email protected].
Vă așteptăm să vă înscrieți în programul Școala siguranței Tedi!