Are doar 7 ani și este cel mai bun jucător de șah din lume! Cine este micul român campion
2 min read Povestea lui Iustin-Nicolas Cazacu, care la doar 7 ani este cel mai bun jucător de șah din lume
Iustin-Nicolas este din Iași și la doar 7 ani este lider mondial la șah, la categoria sa de vârstă. Povestea lui este parcă inspirată din celebra producție „The Queen’s Gambit”, el începând să joace șah încă de la vârsta de 4 ani, de când bunicul sau l-a inițiat în tainele acestui sport, potrivit life.ro.
„Întâlnirea cu șahul avut loc în jurul vâstei de 4 ani, când bunicul, pentru a ocupă timpul nepoților, i-a inițiat în lumea șahului. Față de ceilalți nepoți, Nicolas a fost mult mai atent la explicațiile bunicului, a învățat mult mai repede și l-a surprins cu ingeniozitatea de care dădea dovadă în analiză jocului de șah. Pasiunea lui Nicolas pentru șah am cultivat-o în continuare și după moartea bunicului. La început, l-am învățat eu, tatăl lui, tot ce știam, dar cum cunoștințele mele sunt oarecum limitate, și capacitatea lui Nicolas era mult mai mare, am ales să apelăm la ajutorul unor antrenori care să-i valorifice potențialul. Talentul lui era evident în condițiile în care la toate competițiile locale de copii la care el participa, nu avea concurență.”, explică părinții micuțului.
Șahul este preferatul familiei Cazacu dintotdeauna, însă doar Iustin și sora lui, Sofia, au ridicat ștafeta, transformând nivelul de amatori într-unul de profesioniști.
„Încă de mici copii, Nicolas și Sofia au fost apropiați (diferența de vârstă e de doar un și jumătate). Toate activitățile i-au inclus pe amândoi. Că orice copil de vârstă mică și el a imitat, până la un punct, tot ce a văzut la sora lui. Odată cu creșterea în vârstă, Nicolas a găsit interes în alte activități față de sora lui”, mai povestesc părinții băiatului.
La 5 ani a participat la primele sale competiții de șah
Iustin-Nicolas a participat la primele competiții locale încă de la vârstă de 5 ani,