CATASTROFĂ. În primii 5 explotatori de terenuri din România 4 sunt străini și doar 1 este român – CRITICII.RO
3 min readConform datelor furnizate de către APIA în primii 5 explotatori de terenuri agricole din România se află 4 străini și doar un singur investitor este român.
Miliardarii lumii s-au înghesuit să cumpere sau să preia în administrare teren ieftin de la românii ce au fost sărăciți. Ei exploatează pământul românesc împotriva noastră.
În primele cinci poziții avem investitori din Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Italia și România. Doar o companie(INTERCEREAL) a reușit să se mențină în această poziție, dintre societățile românești. Multe alte societăți au fost destructurate prin dosare penale deschise la adresa proprietarilor pentru diverse fapte ilicite, însă așa dosare nu s-au deschis și la adresa proprietarilor străini, ceea ce dă de gândit.
Lupii au pus însă ochii și pe companiile românești și caută soluții să le închidă prin controale făcute asupra proprietarilor și prin presiunea exercitată cu ajutorul justiției. Poate vor ceda și ei.
În Germania și alte state europene puternice aceste practici sunt interzise și legislația favorizează exploatațiile agricole medii și mici, astfel încât bogăția să fie distribuită uniform, iar statul să nu devină slab în fața unor companii mari ce reprezintă un pericol la adresa securității naționale.
Consiliul concurenței ar trebui să se pronunțe asupra acestei probleme, dar refuză să o facă. Totul este controlat financiar de mafia străină din agricultură.
Situația se repetă și pe următoarele poziții din top, acolo unde din primii 10 exploatatori de terenuri agricole românești doar 2 sunt români. Cervina SA este a doua companie românească ce apare în primii zece în timp ce libanezii, portughezii și luxemburghezii dețin suprafețe de teren agricol impresionante. Cât timp va mai fi românească, există un plan de preluare și în acest caz.
Cum s-a ajuns la această catastrofă? Datorită politicilor greșite aplicate de partidele trădătoare. Străinii și-au impus propriile legi care să îi favorizeze și care să le permită achiziții ce îl alte state nu ar fi fost posibile.
Multe din aceste terenuri sunt concesionate de la statul român pe sume foarte mici. A fost posibil acest lucru pentru că politicienii sunt corupți și au luat bani pentru a da aceste avuții naționale către cei care au știut să ofere mai mulți bani în plic.
În Germania se impun limitări la subvenția publică pentru marii proprietari. Nu este normal ca bogații să devină și mai bogați dar prin subvenția publică plătită de către români, adică din munca lor greu impozitată.
Străinii nu își cultivă singuri terenurile luate de la români, căci ei sunt miliardari. Tot românii sunt cei care muncesc pământul și primesc salarii foarte mici. Ei nu au venit cu bani de investiții căci subvenția publică le permite să cumpere utilaje foarte scumpe, utilaje cumpărate din banii românilor.
Produsele realizate sunt exportate în țările de origine la prețuri extrem de mici. Există suspiciuni cu privire la faptul că statele de origine sunt în spatele acestor companii cu ajutorul unor intermediari, ceea ce este foarte grav și ilegal.