Ce se întâmplă cu bursele copiilor? Ce explicație au oficialii pentru întârzieri
2 min read Plata burselor școlare, în așteptare din cauza procedurilor birocratice!
Cu două luni în urmă, secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, declara că pe data de 15 a fiecărei luni, școlile sunt obligate să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată. „Practic, așa cum se plătesc salariile, așa se plătesc și bursele. Pe data de 15 a fiecărei luni, unitatea de învățământ ESTE OBLIGATĂ să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată”, spunea acesta.
Însă elevii nu și-au primit banii cuveniți nici până în ziua de azi! De la data de 15 octombrie, când trebuia făcută plata burselor, au trecut aproape trei săptămâni. Totul se blochează într-o procedură birocratică spun reprezentanții Ministerului de Finanțe. Conform acestora, banii sunt deja în trezoreriile din teritoriu, numai că primarii trebuie să depună cerere pentru a-i obține.
„Prin Legea Bugetului de stat 317/2021 pentru anul 2022 a fost alocată suma de 1,031 miliarde de lei pentru plata acestor burse, sumă majorată cu alte 300 de milioane de lei în urma rectificării bugetare. Banii au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru tragere, în baza unei cereri. Așadar, banii nu sunt la Ministerul de Finanțe, ei pot fi trași direct de UAT-uri de la unitățile locale ale Trezoreriei”, se arată într-un comunicat al instituției, potrivit adevarul.ro.
Ministerul Educației susține același lucru, explicând într-un comunicat ulterior întâlnirii cu inspectorii școlari generali că „există, în momentul de față, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilității, fie de data organizării ședințelor pentru buget ale consiliilor locale”.
Mama unui elev din Grindu, județul Tulcea, a explicat, pentru Edupedu.ro, că al său copil nu a primit bursa socială medicală din aprilie 2022.