Cererea pe care fermierii o pot depune la primării pentru reducerea chiriei la pășune
3 min readagrointeligenta.ro
– 25 iulie 2022 22:26
Cererea pe care fermierii o pot depune la primărie pentru reducerea chiriei la pășune. Un tipizat pe care crescătorii de animale îl pot depune la administrațiilor locale, în localitățile afectate de secetă, pentru a obține un sprijin din partea primăriilor de la care au închiriat suprafețele de pășunat calamitate în acest an.
Fermierul George Cățean, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a publicat un mesaj atât pentru primării, cât și pentru crescătorii de animale din localitățile afectate de secetă. ”Seceta prelungită din ultimele luni face ravagii și în rândul crescătorilor de animale. Acest lucru se vede la numărul crescut al animalelor care sunt trimise spre sacrificare din considerente care țin de lipsa surselor de furajare. O mare parte dintre acești crescători sunt și utilizatori de pășuni, inclusiv pășuni închiriate de la primării”, a declarat fermierul brașovean.Acesta semnalează că ”în contextul secetei prelungite din ultimele săptămâni care a condus la dispariția covorului vegetal destinat pășunatului, crescătorii sunt nevoiți fie să caute alte surse de furajere pentru animale, cum ar fi trecerea acestora în fermă sau consumarea culturilor de lucernă, trifoi, iarbă, care erau destinate ca furaje pentru iarnă, fie trebuie să renunțe la animale, de multe ori acestea ajungând spre abatorizare”.”Ceea ce se întâmplă acum ca urmare a secetei afectează major securitatea alimentară a României. De aceea, consider că fermierii crescători de animale afectați de secetă ar trebui să ceară și să primească sprijinul primăriilor și al consiliilor locale sub mai multe forme:
• reducerea chiriei pentru anul 2022 cu cel puțin 25% pentru pășunea închiriată de la primărie, pentru că vorbim deja despre două luni (importante pentru producție) în care aceste suprafețe nu se mai pot utiliza;
• scutirea de la plata penalităților până la sfârșitul anului pentru sumele de plată către primării în cazul în care termenele de plată au fost depășite;
• deducerea din nivelul redevenței anuale pentru pășunile comunale a cheltuielilor generate de secetă (foraje pentru apă, organizarea și asigurarea de surse de apă pentru animale), cheltuieli care trebuie justificate prin documente;
• scutirea de la plata impozitului anual pentru suprafețele de pășune închiriate de la autoritatea locală”, punctează George Cățean modalitățile în care fermierii pot fi sprijiniți de către autoritățile locale în acest an dificil.”Aceste măsuri nu ar trebui văzute ca un privilegiu acordat sectorului agricol de către primării și consilii locale, ci ca pe o grijă pe care acestea ar trebui să o arate cetățenilor săi, pentru că fără ei sursele de hrană vor fi tot mai puține, ceea ce va conduce inevitabil la mâncare mai puțină și mai scumpă. Adoptarea acestor măsuri de sprijin se poate face prin hotărârile consiliilor locale ca urmare a cererilor pe care fermierii, chiriași sau concesionari de pășuni comunale, le pot face. Tocmai de aceea, ca o formă de sprijin personală, am atașat și un model de cerere care poate fi utilizată”, a mai subliniat George Cățean.Fostul secretar de stat a publicat și un model de cerere pe care crescătorii de animale îl pot completa și înregistra la primăriile de la care au închiriat pășunile,