Compania Moderna dorește vaccinarea copiilor, în această vară. Au început testele pentru categoria de vârstă 12-17 ani
2 min readCompania Moderna, care produce al doilea vaccin anti-covid autorizat în UE, a început testarea în rândul copiilor, reprezentanții companiei anunțând că obiectivul este vaccinarea copiilor în această vară, anunță SmartRadio.
Potrivit sursei citate, președintele Moderna, Stéphane Bancel, a declarat că vaccinarea copiilor și adolescenților împotriva covid este necesară „dacă vrem cu adevărat să obținem un procent satisfăcător de oameni imunizați prin vaccin sau infectare naturală, astfel încât acest virus să fie sub control”.
Ca să putem trăi „așa cum trăim cu gripa sau alte virusuri respiratorii, cred că vaccinarea adolescenților este importantă”, explică el, adăugând că Moderna lucrează în prezent în această direcție.
„Am început un studiu în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, în decembrie. Lucrăm pentru a obține rezultatele în primăvară, astfel încât să ne putem adresa din nou agențiilor de reglementare pentru a modifica autorizația”, a explicat Stéphane Bancel.
„Dacă am putea vaccina elevii de gimnaziu și liceu în timpul verii și s-ar putea întoarce la școală în mod normal, ar fi cu adevărat un mare succes pentru toată lumea”, concluzionează el, potrivit sursei citate.
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai ȘomănescuPublisher R3Media