Covidul mii de români ucide, Klaus se plimbă pe la piramide! – 60m.ro

4 min read
Covidul mii de români ucide, Klaus se plimbă pe la piramide! – 60m.ro

Distribuie acest articol!Pentru că sezonul de golf s-a cam terminat, iar cel de schi încă n-a început, ce și-o fi zis președintele Iohannis? Ia să dau eu o fugă cu soția până-n Egipt, să vedem Sfinxul, piramidele, una-alta, că mâine-poimâine mă suspendă ăștia și nu mai apuc să mă plimb pe banii fraierilor. Bine, ar fi putut să iasă mai ieftin, vizitând Sfinxul din Bucegi, dar acolo risca să întâlnească români obișnuiți și să plece huiduit și cu frigiderele pline. Așa că s-a dus în Egipt – vorba aia, unde-au mers zece plăgi biblice, nu încape și-a unsprezecea?Oficial, Iohannis a plecat în Egipt într-o vizită de stat, la invitația președintelui Abdel Fattah El-Sisi, dar, dacă tot erau piramidele așa aproape, nu era păcat să nu le viziteze? Așa că, în fruntea unei coloane de 20 de limuzine, Klaus și consoarta au descins în deșert, îmbrăcați tot în alb, parcă numai buni de băgat în vreun tron din ălacu cărăbuși – că și mumiile, nu știu dacă știți, doar în pânzeturi albe își petreceau veșnicia. Evident, fiind vorba de niște oaspeți atât de importanți, ceilalți turiști au fost mătrășiți rapid de sepepiști, așa că până la urmă famelia prezidențială tot s-a trezit cu niște cărniță în frigider, donație de la bieții vizitatori alungați de acolo ca să se poată poza Klaus cu Carmencita.Citește și: Iohannis e plecat în vacanță în Egipt: A vizitat piramidele și SfinxulDeci, să recapitulăm: curentul s-a scumpit, gazele s-au scumpit, benzina și motorina s-au scumpit, inflația e deja călare pe noi, covidul ucide zilnic sute de români, nu avem guvern și nici nu pare că vom avea prea curând, și ce face președintele nostru „responsabil” în această „peroadă”? Merge să se tragă în selfie-uri cu alde Keops, Tutmoses și Mikerinos, ca-ntre ei, faraonii! Acuma, o să  vină unii să-mi spună, stai, frate, că nu-i așa, era vizită oficială, era programată, nu putea să nu plece. Ce vorbești, Hans, pardon, Klaus? În caz de catastrofă umanitară, ție, ca președinte, îți mai arde de belit ochii la Sfinx? Dacă-mi amintesc bine, când a fost cutremurul din 1977, Ceaușescu, care pe atunci vizita o țară africană, s-a ridicat de la masă când ăia nu serviseră încă nici ciorba de potroace de pigmeu și s-a întors val-vârtej în România. Nu putea și Iohannis să invoce situația gravă în care se află țara noastră și să decline, politicos, invitația?De fapt, chiar putea și chiar ar fi trebuit să o facă. Un președinte care-și iubește cu adevărat poporul e alături de acesta în momente de criză, nu umblă brambura să facă poze cu cămila. Dar Iohannis nu și-a iubit niciodată poporul. Nu l-am auzit niciodată spunând „poporul meu”, în schimb mi s-a acrit de câte ori l-am auzit invocând „guvernul meu”. Faptul că astăzi în România se moare pe capete i se datorează, în mare măsură, și lui Iohannis, care el cu gurița lui i-a încurajat pe români să lase garda jos fiindcă „am învins pandemia”. Pe un alt președinte l-ar fi măcinat acum remușcările, l-ar fi marcat vinovăția. Nu și pe Iohannis. Arogant, indolent, rupt de oamenii care l-au ales în funcția supremă, el este regele care petrece, cum zicea un clasic, este tiranul care face și desface guverne, în timp ce morții de covid sunt tot mai mulți, în timp ce criza se adâncește tot mai tare. Lui nu-i pasă de criză, nu-i pasă de români. Este total lipsit de empatie, ca un robot programat doar să țină discursuri, să taie panglici, să ciocnească șampanie la recepții și să cutreiere lumea într-o veșnică vacanță. Și văzând această totală lipsă de sentimente omenești, această răceală de mașină, de angrenaje de oțel și plastic, uneori mă întreb: dacă Iohannis n-o fi cumva vreun Terminator trimis din viitor să ne distrugă ca nație și chiar o va face, dacă nu-l scoatem mai repede din priză?Hai cu suspendarea, băieți!Citește și:Klaus Iohannis pleacă în vacanță în Egipt, în plină criză politică și sanitarăIncompetența și hoția ucid: Iohannis, Cîțu și PNL, vinovați de morții din spitaleRomânii îl detestă pe Iohannis. Este la un PAS de suspendareDistribuie acest articol!

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.