Dan Tanasă: Au efectuat autoritățile statului controale la Mega Image în vederea descoperirii și combaterii infracțiunilor economice?
2 min readDeputatul AUR Dan Tanasă a înaintat o adresă către Benone Marian Matei, Inspectorul general al Poliției Române, prin care solicită informații despre controalele efectuate la Mega Image în ultimii 10 ani.
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice funcţionează ca unitate specializată în domeniu, asigurând aplicarea unitară a actelor normative în vigoare şi având ca obiectiv prioritar prevenirea şi combaterea criminalităţii circumscrise domeniului economico-financiar sub conducerea şi controlul procurorilor desemnaţi, în conformitate cu prevederile legale. Printr-un un management poliţienesc proactiv şi reactiv, se asigură un mod de gestionare organizaţională adaptat la exigenţele actuale, cu capacitate de răspuns adecvată la condiţiile tot mai complexe de funcţionare, putând efectua şi activităţi proprii de investigare şi/sau cercetare a infracţiunilor date în competenţă.
Având în vedere atribuțiile pe care le aveți, vă rog să-mi transmiteți dacă ați efectuat, în ultimii 10 ani, controale în vederea descoperirii, prevenirii și combaterii infracțiunilor economice pe linie de contrabandă și evaziune fiscală la Mega Image SRL, unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o rețea ce cuprinde peste 800 magazine în București, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara, Iași și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.
De asemenea, vă rog să-mi comunicați dacă există concluzii ale acestor controale, dacă au existat sancțiuni, în baza căror prevederi legale și în ce cuantum.