Dan Tanasă sesizează Ministerului Culturii situația Bisericii de lemn din satul Almașu Mic, județul Hunedoara, aflată într-o stare avansată de degradare
2 min readDeputatul AUR Dan Tanasă a sesizat Ministerului Culturii situația Bisericii de lemn din satul Almașu Mic, județul Hunedoara, aflată într-o stare avansată de degradare și a cerut autorităților competente să intervină pentru salvarea acestui monument istoric.
Vă aduc în vedere situația Bisericii de lemn „Sfântul Nicolae” din satul Almașu Mic, județul Hunedoara, un monument de o importanță deosebită dar care a ajuns într-o stare de degradare extrem de accentuată.
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” din satul Almașu Mic (comuna Peștișu Mare), din județul Hunedoara, a împlinit patru secole de existență, iar așezarea este învecinată orașelor Deva și Hunedoara. Biserica din Almașu Mic a fost ridicată în jurul anului 1623, iar o inscripție păstrată în interiorul ei („în zilele lui G.B.”) amintește de epoca principelului transilvan Gabriel Bethlen.
Unele dintre bârnele sale sunt împodobite cu decoruri tradiționale și mulți istorici o consideră printre cele mai vechi biserici de lemn din Transilvania. Inscripția cu anul și inițialele principelui Gabriel Bethlen a rămas încrustată pe grinda de sprijin a bolții, iar textul ei prezintă un amestec de grafie latină cu chirilică în limba maghiară, potrivit unor istorici, fapt rar întâlnit în arhitectura religioasă. Biserica din Almașu Mic a ajuns, din păcate. să fie ruinată complet, acest monument istoric a fost reparat în 1967, însă de atunci starea ei s-a degradat constant, iar slujbele nu au mai fost realizate în incintă.
O dată cu trecerea timpului, sătenii și, mai ales, autoritățile au dat-o uitării, iar biserica medievală s-a degradat în mod constant. În iarna anului 2008–2009, acoperișul ei de șindrilă ajuns într-o stare precară s-a prăbușit pentru totdeauna. Autoritățile nu au reacționat la distrugerea lăcașului, în schimb au făcut-o câțiva oameni, care în vara anului 2009, au acoperit cu folie ce mai rămăsese din biserica ortodoxă, în așteptarea unei viitoare restaurări. Timpul a dus și la distrugerea învelitorii, iar bârnele de stejar și scândurile din lemn de brad au început să putrezească. Unele componente ale lăcașului au fost distruse pentru totdeauna.
În acest context, vă rog, domnule Ministru să îmi comunicați următoarele aspecte:
- Ce soluții are în vedere Ministerul Culturi pentru salvarea acestei biserici monument veche de patru secole?
- Cum veți interveni pentru a preveni ruinarea completă a acestui obiectiv înregistrat ca monument istoric, având cod LMI HD-II-m-B-03237? Subliniem din nou că aceasta este una din cele mai vechi biserici ortodoxe din lemn din Transilvania, iar pierderea ei aduce un prejudiciu ireparabil patrimoniului cultural românesc din acest areal.
- Ce fonduri a alocat Ministerul Culturii pentru astfel de intervenții de urgență, dată fiind importanța obiectivului și starea avansată de degradare?