Dănuț Aelenei (AUR): Observăm doar derapaje în ceea ce privește gestionarea pandemiei. Cine răspunde pentru criza din sănătate?
2 min readDeputatul AUR Dănuț Aelenei trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa de responsabilitate și seriozitate a actualei coaliții de guvernare, precum și a celor responsabili de gestionarea pandemiei. Toate inițiativele și planurile acestora privind managementul crizei din sănătate s-au dovedit a fi un fiasco și au afectat grav cetățenii României.
„La începutul pandemiei s-au achiziționat spitale modulare, s-au transformat spitale în unități Covid, au fost făcute investiții în tot felul de aparatură, dispozitive, medicamente și consumabile în vederea unei bune gestionări a situației ivite. După un an de la declanșarea pandemiei observăm doar derapaje în ceea ce privește gestionarea acesteia. Din ce în ce mai dese incendii la spitale, din ce în ce mai mulți morți în spitale și în special în secțiile ATI”, explică Dănuț Aelenei.
Deputat AUR afirmă că unele decizii precum transformarea spitalelor de specialiatate în spitale Covid – cum este cazul spitalului Foișor din București sau a singurului spital de pneumoftiziologie din Constanța, au avut consecințe grave pentru pacienți.
„În aceste condiții întreb actualul guvern și vechiul guvern de până în decembrie 2020:
Unde sunt spitalele modulare construite în viteză pe bani mulți anul trecut?Domnule Arafat, domnule Orban și domnule Iohannis unde sunt ventilatoarele pentru care s-au plătit coreenilor 4 milioane USD avans?! Și încă 1,9 milioane de euro elvețienilor!Ce se întâmplă cu sistemul sanitar românesc și cine răspunde pentru viețile pierdute ale românilor?Cine răspunde pentru modul jalnic și de neconceput în care am fost nevoiți să ne înmormântăm rudele și prietenii?Cine sunt hoții, incompetenții, trufașii care ar fi trebuit de ani și decenii să răspundă pentru reaua gestiune a sănătății și să furnizeze din timp secții de terapie intensivă?Și nu în ultimul rând domnule Arafat nici o nefăcută, cinism, minciună și nerușine care vi s-au imputat pe drept, ori ba, nu au putut veni de hac nemăsuratei dumneavoastra pofte de putere: nici moartea evitabilă a unei Aura Ion, nici episodul înecului de la Siutghiol, nici catastrofa de la Colectiv și groaznica gestiune a tragediei arșilor de către departamentul dumneavoastra condus inept nu v-a convins să nu va mai țineti cu dinții și ghearele de scaunul dumneavoastra de demnitar. Nu considerați că este timpul să vă asumați răspunderea și să vă dați demisia?”