De ce bebelușii scandinavi dorm afară în ger
2 min read De ce bebelușii scandinavi dorm afară în ger
Culcarea bebelușilor afară pe vreme rece reprezintă o practică culturală în Scandinavia, uneori începută de la vârsta de 2 zile, însă cel mai adesea se întâmplă la vârsta de 2 săptămâni, susține Linda McGurk, autor. În această regiune temperatura exterioară scade sub îngheț, iar părinții insistă să își țină bebelușii afară chiar și la -26 grade Celsius, considerând temperatura de -6 grade Celsius drept ideală pentru a dormi.
Există chiar grădinițe care lasă copiii să doarmă afară, una din Stockholm având această practică până la vârsta de 3 ani. Directoarea unității de învățământ, Brittmarie Carlzon susține că “atunci când temperatura scade până la -15 grade Celsius acoperim cărucioarele cu pături. Nu este vorba doar de temperatură, ci și cât de frig se simte. În unele zile poate fi temperatura de -15 grade Celsius, însă în realitate se simte -20 grade Celsius din cauza vârntului. În acele zile îi aducem pe copii înăuntru”.
Există mai multe motive pentru care bebelușii scandinavi dorm afară, Linda McGurk menționând conceptul de friluftsliv, care se poate traduce prin petrecerea de timp în exterior pentru a schimba decorul și a experimenta natura fără nicio presiune de a câștiga sau obține ceva. Este vorba despre ideea de a reveni la natură, despre a învăța despre ea, despre a crește încrederea în sine prin experimentarea ei, de a redescoperi ritmul natural și biologic prin imersiunea în ea și de a cultiva un sentiment profund, constant de iubire și respect pentru ea. Când părinții scandinavi își lasă copiii să doarmă afară, inițiază conceptual friluftsliv de la o vârstă fragedă.
Specialistul susține că sunetele naturii sunt calmante. Mulți părinți ajung să apeleze la sunete precum ciripit de păsări, apă care curge și adierea vântului pentru liniștirea copiilor,