Deputații AUR de Suceava cer Guvernului să aplice legislația PE privind salariul minim

3 min read

Deputații AUR de Suceava Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu semnalează premierului Nicolae Ciucă necesitatea lansării programului „Nici un român sub pragul sărăciei”. Cei doi parlamentari cer Guvernului să aplice noua legislație adoptată de Parlamentul European privind corelarea salariului minim cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale.

Profitul net la nivelul sistemului bancar românesc a ajuns la sfârşitul lui 2022 la un nivel record de 10,2 mld. lei, în creştere cu 24,4% faţă de câştigul din 2021, iar activele au urcat la un vârf de 701,4 mld. lei, în condiţiile creşterii creditării cu un ritm mediu de 14% an/an, potrivit BNR. Acesta a fost cel mai bun câştig anual pentru bănci. Privind retrospectiv, se observă că în 2021 câştigul băncilor urcase la un vârf de 8,2 mld. lei, după ce, în 2020, profitul în bankingul românesc a fost de 5 mld. lei, iar câştigul din tot anul 2019, de dinaintea pandemiei COVID-19, era de 6,3 mld. lei. În termeni anuali, până în 2020 cel mai mare profit al sis­temului bancar a fost în 2018, când câş­tigul s-a apropiat de 7 mld. lei.

Remarca guvernatorului BNR Mugur Isărescu din vara lui 2022 că băncile „au cam sărit calul” cu ROBOR în 2022 se vede astfel în câştigul record al băncilor de anul trecut de 10,2 mld. lei după ce ROBOR la trei luni a explodat la 7%-8% în a doua parte a anului.      

Reesalonarea unor credite prin acte normative în timpul pandemiei a dus la creșterea costurile creditelor in derulare și bogații devin mai bogați, iar săracii să devin mai săraci.

Criza energiei și războiul ruso-ucrainen de la granițele României a amplificat acest fenomen.

Parlamentul European a adoptat în data de 14.09.2022 o nouă legislație privind salariile minime adecvate în UE care impune calcularea unui „coș de bunuri și servicii la prețuri reale” pentru salariul minim.

          Pensionarii au și ei dreptul la un „coș de bunuri și servicii la prețuri reale” ca pensie minimă. Ar putea fi primul pas pentru un trai decent după o viață de muncă.     

            În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este precizat un mecanism pentru stabilirea salariului minim în acord cu un coș minim de consum pentru un trai decent calculat pentru bunuri și servicii la prețuri reale. 

            Avocatul Poporului nominalizează propunerile legislative depuse de parlamentarii AUR pentru armonizarea cu legislația europeană și precizează că nu înțelege de ce nu se adoptă o astfel de legislație în România.

            Astfel, parlamentarii AUR au depus L198/2022 si L676/2022 care prevăd armonizarea salariului minim dar și armonizarea pensiei minime cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent prevăzut în anexa 1 a OUG 217 din 2000 care este exact norma adoptată recent Parlamentul European, respectiv calcularea unui „coș de bunuri și servicii la prețuri reale” pentru salariul minim.

          Sursa de finanțare este prevăzută a fi impozitarea drastică a părții necontributive a pensiilor speciale și eliminarea finanțării de la bugetul de stat a partidelor politice parlamentare.

         Creșterea economică din anul 2022 bazată pe consum, în ciuda infației de 16%, nu a fost distribuită echitabil românilor prin bugetul aprobat pentru anul 2023. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut și cu toate astea ați menținut pensiile speciale și finanțarea partidelor parlamentare de la bugetul de stat.                                   

             Indexarea acordată deja nu este corectă pentru pensionarii care au o pensie sub coșul minim de consum pentru că îî menține sub pragul sărăciei. In aceeași situație sunt toți românii care au veniturile sub coșul minim de consum.

             Indexările acordate pentru salariul minim al românilor nu acoperă rata inflației. Uniunea Europeană impune calcularea unui ”coș de bunuri și servicii la prețuri reale” pentru salariul minim. Pensionarii au și ei dreptul la un coș de bunuri și servicii la prețuri reale” ca pensie minimă. Coșul minim de consum reprezintă „pragul sărăciei”.

Față de această situație, vă adresăm următoarea întrebare: Care este data la care se va aplica în Romania noua legislație adoptată de Parlamentul European la 14.09.2022 privind corelarea salariului minim cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale?

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.