Deputatul AUR Lilian Scripnic solicită Guvernului să ia măsurile necesare pentru a salva viețile oamenilor loviți de inundații
2 min readDeputatul AUR Lilian Scripnic solicită Guvernului să ia măsurile necesare pentru a salva viețile oamenilor loviți de inundații. Acesta a subliniat că situația este extrem de dificilă în județe precum Brăila și Vaslui, însă cea mai gravă este în județul Galați, unde sub furia apelor sunt şapte victime omeneşti.
Deputatul a fost pe teren și a constatat că autoritățile gestionează defectuos această criză. De aceea, el a cerut Ministerului Afacerilor Interne și DSU să acționeze de urgență întrucât pericolul de a izbucni o epidemie este foarte mare, fiind deja prezente focare de epidemie în cazul fântânilor contaminate, a dejecţiilor luate de aluviuni şi a cadavrelor animalelor nerecuperate.
„Am fost martor recent la inundaţiile din judeţul în care sunt ales deputat şi am văzut în locurile sinistrate o situaţie catastrofală în care autorităţile sunt depăşite şi lucrează cu prea puţini oameni sau nu acţionează corect.
Am constatat o foarte slabă prezenţă a Armatei pentru a ajuta localnicii aflaţi în situaţii disperate, iar echipajele DSP -ului lipseau total din localităţile afectate. Aici trebuie în mod sigur să fie mărite efectivele de intervenţie cu echipaje de pompieri şi militari pentru a-i ajuta pe sinistraţi. În prezent s-a demarat prima acţiune de către Consiliul Judeţean Galaţi prin alocarea sumei de 936.000 de lei din fondul bugetar de rezervă. Pentru familiile îndoliate din Pechea, Costache Negri, Corod, Slobozia Conache şi Suhurlui se vor aloca 36.000 de lei. Deja s-a declarant stare de alertă”, a afirmat deputatul.
În această situaţie critică, Lilian Scripnic propune aplicarea urgentă a unor măsuri. În primul rând, acest consideră necesar ca Guvernul să acţioneze şi să adopte o Ordonanţă de urgenţă pentru a soluţiona următoarele aspecte ce necesită o implicare rapidă şi eficientă în sprijinul sinistraţilor, după cum urmează:
- Deplasarea containerelor modulare şi folosirea acestora pentru sinsistraţii, care nu au unde locui, trimiterea de paturi şi lenjerii de pat, saci de dormit, pentru cazarea temporară a localnicilor afectaţi de inundaţii. Este de asemenea necesară acordarea gratuită de alimente şi apă.
- Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru morţi şi despăgubirea fermierilor şi agricultorilor cu solarii, culturi sau cu animale decedate.
- Aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţul Galaţi şi constituirea unui stoc de urgenţă şi acordare de apă.
- Aprobarea de fonduri pentru acordarea reconstruţiei locuinţelor afectate.5. Elaborarea unei metodologii simple şi transparente pentru evaluarea pagubelor din gospodăriile cetaţenilor şi acordarea ajutoarelor.