Deputatul Dorel Acatrinei (AUR) solicită demisia premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Justiției, Alina Gorghiu, pentru „digitalizarea eșuată” a Registrului Comerțului

3 min read

Deputatul Dorel Acatrinei (AUR) a afirmat că suntem în fața unui blocaj fără precedent în România, în condițiile în care activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) este suspendată din cauza unor dificultăți tehnice. Nici o firmă nu a fost înființată în această perioadă, subliniază deputatul. Acest blocaj pune în pericol funcționarea firmelor, participarea la licitații și absorbția fondurilor europene, dar și derularea proiectelor de investiții la care participă firmele din România.

Având în vedere gravitatea situației, Acatrinei solicită demisia premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Justiției, Alina Gorghiu, pentru „digitalizarea eșuată” a ONRC.

„Mass-media a prezentat în urmă cu câteva zile: Ciolacu anunță o nouă etapă în proiectul de digitalizare a Registrului Comerțului. Rezultatul, în perioada 18 iulie – 05 august 2024 nu a fost înregistrată nici o mențiune în Registrul Comerțului datorită faptului că, baza de date nu funcționează, se amână soluțiile asupra mențiunilor depuse, activitatea fiind blocată de aproape 3 săptămâni. Guvernanții se laudă cu susținerea IMM-urilor și le livrează numai blocaje.

A fost anunțată o mare digitalizare dar a rezultat un mare eșec. Nu poți deschide o firmă de 3 săptămâni, nu poți actualiza actul constitutiv, nu poți să adaugi un punct de lucru, nu poți să desemnezi un administrator, nu poți să adaugi un obiect de activitate, nu poți majora capitalul social. Toate acestea pun în pericol funcționarea firmelor, participarea la licitații și absorbția fondurilor europene, dar și derularea proiectelor de investiții la care participă firmele din România.

Activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale a fost suspendată în perioada 19-25 iulie 2024 anunțându-se reluarea activității pe data de 26 iulie cu un nou portal de servicii on-line. Acesta este blocat și  nu asigură înregistrarea nici unei mențiuni în ORC până astăzi 05 iulie 2024. Nici o firmă nu a fost înființată în această perioadă”, a precizat deputatul.

Pentru a întări cele prezentate, deputatul a anexat la solicitarea sa observația făcută de un cetățean pe rețelele de socializare: „Este un adevărat haos la Registrul Comerțului. Noua platformă web este un fail total, iar digitalizarea a fost înlocuită cu dosarul cu șină și statul la cozi”.

Acatrinei a mai spus că noua platformă informatică a Oficiului Național al Registrului Comerțului a generat un val de plângeri din partea contabililor care interacționează cu ea. „Ei scriu de câteva zile că nu pot încărca anumite documente în platformă, că așteaptă multe ore pentru o simplă operațiune pe care nu o pot finaliza, ori primesc înapoi cereri pe care nu le înțeleg. De asemenea, spun unii dintre ei, contabililor le ia și 10 ore pentru o rezervare de nume la Registrul Comerțului și nu pot avea dovada operațiunii.

Față de această situație solicit public demisia Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, care are în subordine activitatea Registrului Comerțului, dar și a prim-ministrului Marcel Ciolacu că a păcălit firmele cu digitalizarea. Se impune demisia lui Marcel Ciolacu și pentru digitalizarea eșuată, dar și pentru scrisoarea trimisă la Bruxelles cu majorarea TVA și a impozitelor pe proprietate de la 01.01.2025”, a transmis deputatul Dorel Acatrinei.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.