Dumitru Flucuș a solicitat MADR, ANSVSA și Centrului Local de Combatere a Bolilor Tulcea explicații privind modul în care a fost gestionat focarul de pestă a micilor rumegătoare din județul Tulcea
3 min readDeputatul AUR Dumitru Flucuș a înaintat o solicitare către MADR, A.N.S.V.S.A. și Centrul Local de Combatere a Bolilor Tulcea cu privire la modul în care autoritățile au gestionat focarul de pestă a micilor rumegătoare din județul Tulcea. Parlamentarul a amintit că decizia Centrului Local de Combatere a Bolilor Tulcea de a sacrifica întregul efectiv de ovine de la ferma din Baia și ecarisarea cadavrelor prin îngropare pe teritoriul fermei a stârnit nemulțumirea crescătorilor de ovine din țară.
„Înțeleg și împărtășesc nemulțumirea și frustrarea crescătorilor de ovine din toată țara, care se simt nedreptățiți și afectați economic în mod devastator de aceste decizii. La ferma de la Baia s-au făcut două seturi de analize, care au descoperit prezența pasteurelozei și a pestei micilor rumegătoare. Fermierii, prin vocea lui Ionică Sterp, vicepreședintele Asociației Ciobanilor Profesioniști din România, se întreabă de ce nu s-a făcut și un al treilea test pentru confirmare”, a precizat deputatul.
Potrivit informațiilor, fermierii consideră că decizia de a sacrifica 49.000 de miei a fost luată prea repede și fără suficiente dovezi, sugerând că ar putea exista alte motive ascunse. Aceștia vor să ceară explicații autorităților și planifică să meargă la București pentru a se întâlni cu reprezentanți ai ANSVSA și pentru a solicita o investigație amănunțită a modului în care boala a ajuns în România.
„Fermierii avertizează că blocarea exporturilor de ovine din Tulcea are un impact economic devastator asupra fermierilor, în special asupra celor cu ferme mici. Este crucial ca autoritățile să ofere despăgubiri corecte și să sprijine fermierii afectați pentru a evita prăbușirea economică a acestora.. Exporturile de animale vii sunt o sursă importantă de venituri pentru România, iar pierderea acestora ar fi dezastruoasă”, a punctat deputatul.
Având în vedere situația descrisă, deputatul AUR Dumitru Flucuș a adresat o serie de întrebări Ministerului Agriculturii, Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) și Centrului local de combatere a bolilor (animale) Tulcea, după cum urmează:
- Întrebări adresate Ministerul Agriculturii:
- Care sunt măsurile imediate pe care Ministerul Agriculturii le va lua pentru a sprijini fermierii afectați și a compensa pierderile economice suferite de aceștia?
- Ce planuri are Ministerul Agriculturii pentru a preveni reapariția unor astfel de focare în viitor și pentru a proteja sectorul agricol de astfel de crize?
- În ce mod va colabora Ministerul Agriculturii cu alte instituții naționale și internaționale pentru a îmbunătăți sistemele de monitorizare și control al bolilor la animale?
- Întrebări adresate A.N.S.V.S.A.:
- Au fost respectate toate procedurile de testare și diagnostic înainte de a se decide sacrificarea efectivelor de ovine? Pot fi furnizate rapoartele detaliate ale acestor teste?
- De ce nu s-a optat pentru măsuri alternative precum carantina și monitorizarea periodică a efectivelor de ovine înainte de a lua decizia drastică de sacrificare?
- Ce măsuri suplimentare va implementa ANSVSA pentru a îmbunătăți transparența și comunicarea cu fermierii în astfel de situații critice?
- Întrebări adresate Centrului local de combatere a bolilor (animale) Tulcea:
- Ce criterii specifice au stat la baza deciziei de a sacrifica întregul efectiv de ovine de la ferma din Baia și de ce nu au fost considerate alternative mai puțin drastice?
- Cum s-a desfășurat procesul de comunicare și informare a fermierilor și a comunității locale cu privire la focar și măsurile luate?
- Ce planuri are Centrul Local de Combatere a Bolilor Tulcea pentru a îmbunătăți procedurile de răspuns la focare viitoare și pentru a minimiza impactul economic asupra fermierilor?