După ce au umplut România de autostrăzi, americanii vor să ne facă și centrale nucleare de apartament – 60m.ro
4 min readDistribuie acest articol!Încotoșmănat în palton, parcă anume pentru a arăta pericolele încălzirii globale la conferința mondială de profil, de la Glasgow, președintele Iohannis nu s-a întors de-acolo cu mâna goală, ci a venit acasă cu promisiunea că ne vor face americanii o grozăvie de microcentrale nucleare, să nu ne mai coste curentul un ochi din cap. Vedeți? Și să mai ziceți voi că nu e patriot domnul președinte sau că-și ia numai țepe, oriunde merge, fiindcă toți îl iau drept prostul planetei. Așa ceva chiar nu-i adevărat: de oriunde s-ar duce, tot vine cu ceva. Data trecută când s-a întâlnit cu președintele Americii s-a întors acasă cu o frumușață de șapcă. Acum, aduce centrale atomice, să-și lumineze românii și noaptea căcăstoarea din fundul curții!Bine, acum nu vă grăbiți să aprindeți toate becurile din casă, în ideea că oricum vom avea energie electrică ieftină ca braga, pentru că până la construirea centralelor de către americani va mai curge nițică apă pe Dunăre, pe la Porțile de Fier. La un prim calcul, cel mai devreme centralele vor produce ceva abia de prin 2030. E drept că și până atunci vor produce, dar nu pentru contribuabilii români, ci pentru constructorii americani și intermediarii lor de aici, fiindcă se vor toca nește milioane de dolari până atunci. La prima vedere, proiectul micro-centralelor nucleare pare țeapa ideală pentru țara babuinilor mioritici – dovadă că, de la Bechtel încoace, și americanii s-au mai cizelat, în materie de tunuri. Dacă vă mai amintiți, atunci când au bătut palma cu Adrian Năstase, cu muuulți ani în urmă, americanii promiteau că vor umple Ardealul de autostrăzi, că vor avea românii autostradă și să meargă până la colțul străzii, la buticul non-stop. Până la urmă, în aproape 20 de ani, din cei 415 km de autostradă care trebuiau făcuți, s-au făcut abia vreo 50 km, statul român – adică, noi, proștii care contribuim la buget – plătind pentru asta 1,5 miliarde de dolari. Și apropo, de autostrada aia care lega Constanța de Gdansk și pe care tot americanii ne-au promis-o, mai știți ceva?Citește și „Mini-reactoarele” americane sunt la stadiul de poveștiCeva îmi spune că și cu proiectul ăsta ridicat în slăvi de Iohannis se va întâmpla la fel. Dincolo de entuziasmul președintelui, care după întâlnirea cu Joe Biden era mai bucuros ca un iobag dăruit de grof cu o pereche de opinci noi, ideea microcentralelor nucleare pare mai dubioasă decât SAFI, FNI și Caritas la un loc. În primul rând, pentru că aceste microcentrale nu există, deocamdată, decât în faza de prototip. Nu s-a construit nici măcar una funcțională pe deplin, să putem spune: „Uite, domle, că merge, s-aprinde lustra!” S-au făcut câteva prototipuri, dar centrale în adevăratul sens al cuvântului nu s-au construit, nici măcar în America, de unde e firma asta grozavă, NuScale, care promite să ne dea curent ieftin la tot poporul. Ca să nu mai vorbesc că tehnologia de fabricare nu este omologată nicăieri în Uniunea Europeană. Orice ați zice, e ceva foarte putred la mijloc. Adică nemții nu mai construiesc centrale nucleare, japonezii sunt și ei sceptici în privința energiei atomice, după dezastrul de la Fukushima (unde, apropo, tot tehnologie americană se folosise, de la General Motors!), dar stai că vine Iohannis al nostru și le zice la americani: „Faceți-le, băieți, la noi, că vă dăm și banii în avans!” Dacă e așa grozavă tehnologia, de ce nu umplu ei mai curând America de centrale nucleare din astea de apartament, să aibă fiecare văcar din Texas câte-o minicentrală la ranch și să-i mulgă vacile gratis? De ce și-au propus să fericească taman România, când sunt zeci de țări mai amărăștene decât noi?Poate pentru că în țările alea amărăștene factorii de decizie nu sunt așa de slugi și de sclaveți cum sunt la noi? Poate pentru că președinții acelor țări nu se reped ca rața la muci imediat ce scoate americanul vreun proiect fantezist și li-l prezintă? Tradiția țepelor există în America de sute de ani, de când vindeau ăia ulei de castor pe post de leac de cancer, dar e mai greu pentru americani să găsească și azi suficienți fraieri de păcălit. Noroc că mai există unul ca Iohannis, să pună botul la tehnologii minune, dar nefolosite de nimeni. Nu mi-e frică neapărat că ar putea începe microcentralele NuScale să bubuie ca popcornul în ceaun sau ca reactoarele de la Cernobîl, făcând din România un deșert nuclear. Mă tem mai curând că nu se va finaliza absolut nicio centrală atomică, în schimb niște băieți deștepți vor băga iarăși în buzunare miliarde de dolari. Iar peste zece ani românii se vor încălzi tot la sobă, pe lemne, nu la calorifer electric, pe moca, în vreme ce președintele Iohannis, care va avea pe atunci o pensioară suficient de mare cât să-și încălzească toate casele, le va zice, surâzând zeflemitor: „Ce vreți, bă? Ghinion!”Citește și:România și SUA vor semna un acord de 8 miliarde de dolari pentru modernizarea centralei nucleare de la CernavodăProiect uriaș: autostradă și o cale ferată care să lege Constanța de portul Gdansk din PoloniaFalimentul City Insurance- o nouă țeapă dată de PSD Românilor. Patronul este cumnatul lui Adrian NăstaseDistribuie acest articol!