E oficial! Școala va începe pe 13 septembrie, în format fizic, fără scenarii de funcționare!
2 min read „Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, bazându-mă pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, bazându-mă pe nivelul ridicat de vaccinare a personalului din învățământ, bazându-mă pe acțiunile pe care le avem în vedere pentru a susține importanța și necesitatea vaccinării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți elevii fără scenarii de funcționare. Am dreptul să manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluția epidemiologică”, a declarat Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă.
Acesta a mai precizat că, pe viitor, cabinetele medicale din școli ar putea fi transformate în centre de vaccinare, însă se declară împotriva obligativității vaccinării.
În urmă cu câteva săptămâni, Sorin Cîmpeanu anunța că este optimist cu privire la începerea noului an școlar și că și-ar dori ca din 13 septembrie toți elevii și cadrele didactice să revină fizic la școală. Acesta spunea că, având în vedere rata mică de infectare, de 0,2 la mie, precum și numărul de peste 4 milioane de persoane vaccinate, nu vede motivul pentru care noul an școlar nu ar putea începe în condiții normale, din toamnă.
Încă nu s-au stabilit condițiile în care elevii vor începe școală din 13 septembrie, însă sunt șanse mari ca cei nevaccinați să fie nevoiți să poarte măști în interiorul școlii, conform declarațiilor ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă: „Vom susține că la interior copiii să rămână cu mască, cel puțin cei care nu sunt vaccinați (…) Trebuie judecat și în funcție de incidență, se poate discuta și o măsură de relaxare în interior. Totuși, lecția din Marea Britanie ne învață că, atunci când a fost o relaxare, a crescut numărul cazurilor”.