Elveția a interzis burqa: Nu vrem să existe un islam radical în ţara noastră
2 min readElveţienii au votat duminică, cu o majoritate restrânsă, în favoarea interzicerii ascunderii feţei, un semnal împotriva islamului radical, potrivit susţinătorilor acestei iniţiative, considerată xenofobă şi sexistă de alţii, relatează AFP.
Textul, propus iniţial de partidul populist de dreapta UDC, a obţinut 51, 21% din voturi şi o majoritate a cantoanelor, potrivit rezultatelor oficiale publicate de guvernul federal. El a fost susţinut de mişcarea feministă şi de o parte dintre alegătorii stângii laice.
„Noi ne bucurăm. Nu vrem să existe un islam radical în ţara noastră”, a afirmat preşedintele UDC din Elveţia, Marco Chiesa la canalul Blick.tv.
Textul nu evocă nici burca – un veşmânt din pânză care coboară din cap până în picioare, prevăzut cu o fantă în dreptul ochilor – şi nici niqab-ul -un veşmânt care acoperă integral corpul şi faţa cu excepţia ochilor, dar afişele campaniei pentru referendum nu lasă loc îndoielilor asupra obiectivului acestuia.
Votând împotriva purtării vălului integral în spaţiul public, Elveţia se alătură Franţei, Austriei, Bulgariei, Belgiei şi Danemarcei, după ani de dezbateri.
Va fi deci interzis de acum înainte să se acopere complet faţa în public, ceea ce este valabil de asemenea şi pentru manifestanţii cu cagule, dar sunt prevăzute şi excepţii, ca pentru lăcaşele de cult de exemplu.
Elveţienii s-au pronunţat de altfel în favoarea unui acord comercial cu Indonezia (52%), dar au respins categoric introducerea Identificării electronice (eID) gestionate de mediul privat pentru ameliorarea tranzacţiilor online.