Franța îngheață până în aprilie prețul la gaze și curent electric – 60m.ro – 4media.INFO
2 min readDistribuie acest articol!
Criza facturilor uriașe la energie afectează întreaga Europă. În Franța, guvernul a anunțat astăzi că îngheață prețurile la gaze și electricitate până în aprilie, când se așteaptă la o scădere a acestora la nivel global. Acest ajutor vine însă în același timp cu o nouă scumpire intrată în vigoare astăzi, dar care, spune premierul, va fi ultima.
La fel ca aproape peste tot în Europa, și francezii aprind cu frică aragazul și luminile pentru că facturile lunare au crescut peste puterile multora.
Anul în curs a adus cele mai mari creșteri ale prețurilor la energie, o tendință care va continua și în perioada următoare.
David Garcia, inginer: Factura mea a urcat de la 192 de euro la începutul anului până la 235 de euro cât este acum, iar până la finalul anului va fi de 296 de euro. O creştere de aproape 50% într-un an, lucru pe care nu-l înţeleg pentru că nu s-a schimbat nimic în consumul meu.
De astăzi, prețul gazelor a crescut cu 12,5% a anunțat principalul furnizor.
Guvernul a aprobat mărirea, dar va fi ultima până la primăvară, a precizat prim ministrul Jean Castex.
Anterior, guvernul a aprobat și un ajutor de 100 de euro pentru gospodăriile cel mai afectate, care numără aproape 6 milioane de oameni, bani care vor fi virați în luna decembrie.
Jean Castex, prim-ministrul Franţei: Pentru gaz şi electricitate vom pune în practică ceea ce numim un scut tarifar, prin care să ne protejăm de noi scumpiri pentru că, din nefericire, experţii ne spun că acestea vor continua.
Experții din energie estimează că prețul gazelor va mai crește cu 30% anul acesta.
În Franța, în planul inițial mai erau prevăzute alte 2 măriri ale prețului la energie, în decembrie și februarie, la care acum s-a renunțat. Din aprilie, spun guvernanții francezi, încurajați de previziunile experților, prețurile la nivel global al urma să se stabilizeze și pe fondul scăderii consumului după trecerea iernii.
Distribuie acest articol!
Navigare în articole