George Simion (AUR), către Petre Roman: L-aţi omorât pe Ceauşescu, v-aţi instalat la putere şi de atunci trăim pe credite
2 min readGeorge Simion, deputat și co-președinte AUR, a avut un schimb dur de replici cu Petre Roman, primul premier de după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în 1989.
Liderul AUR l-a acuzat pe Roman că împreună cu cei care au preluat puterea în decembrie 1989, l-au „omorât pe Ceaușescu” și au vândut țara.
Dialogul a avut loc în contextul PNRR, iar Petre Roman explica de ce trebuie ca România să se împrumute la FMI.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Iată dialogul care a avut loc la România TV:
George Simion: Sunt destul de supărat pentru trădare care s-a întâmplat astăzi în Parlament. Mai veniți şi dumneavoastră care faceți parte din clasa politică ce a distrus România timp de 31 de ani. Venea FMI aici şi dicta: închideți fabrica aia, vindeți asta la austrieci, la olandezi, măriţi taxele, nu mai creșteți salariile, pensiile. De asta, România este pe ultimele locuri în UE.
Petre Roman: Vă contrazic. Am prezentat o situație concretă şi precisă. Dumneavoastră, în schimb, vorbiţi în dorul lelii! Vorbiţi pe deasupra doar pentru ca să vă faceţi propaganda politică, pentru că ceea ce prezintă partidul dumneavoastră acum nu este decât propagandă. Nu e decât o aşa zisă atitudine pro naţională, dar nu aveţi nicio bază serioasă, niciun fel de discurs serios, fundamentat.
George Simion: Dumneavoastră sunteți baza noastră, domnule Petre Roman. Dumneavoastră, prin dezastrul pe care l-aţi făcut în ultimii 31 de ani. V-aţi instalat. L-aţi omorât pe Ceaușescu, v-aţi instalat la putere şi de atunci trăim pe credite. De atunci, tot împovărăm ţara cu FMI şi miliarde de euro pe care le rostogolim de la un an la altul.