Gest nobil al lui Vlad Voiculescu: a recunoscut că nu a purtat mască în parlament
1 min readVlad Voiculescu, ministrul sănătății, a recunoscut public că nu a purtat mască în parlamentul României, însă acest lucru s-a întâmplat când nimeni nu se afla lângă el și se afla singur într-o comunicare video pe telefonul mobil.
Ministrul sănătății și-a cerut scuze față de situația creată și a susținut că regulile trebuie să fie respectate, inclusiv de către el:
„Am fost filmat / fotografiat astăzi de jurnaliștii ProTV într-o încăpere a Parlamentului cu masca dată jos de la gură.
Eram într-o conferință video mi-am dat jos masca pentru intervenție, pentru a mă face mai bine înțeles și pentru că îmi era sete – pentru a comunica mai clar și pentru a bea apă.
Fără să spun că asta justifică greșeala, trebuie spus că am făcut asta fiind singur în încăpere – fără nicio persoană la mai puțin de 10 metri în jurul meu.
La un moment dat mi-a fost atrasă atenția și mi-am pus la loc masca. Fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate.
Regulile trebuie respectate”.