Klaus Iohannis spune că există o epidemie a dezinformării care pune la îndoială vaccinul
2 min readPandemia de Covid-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării, iar această epidemie de fake news a pus la îndoială eficiența vaccinurilor obținute prin metode perfecționate de-a lungul anilor, a declarat, luni, Klaus Iohannis la ceremonia de deschidere a anului universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Președintele a făcut referire și la necesitatea investițiilor în sănătate, subliniind că nevoile din sistemul medical pot fi acoperite și din fondurile prevăzute inclusiv în Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede aproximativ 2,4 miliarde de Euro pentru sistemul medical.
Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis:
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media
„Mă bucur să deschid noul an universitar alături de comunitatea studenților și a profesorilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Cu o tradiție de peste 160 de ani, aici s-au format generații întregi de medici care au contribuit la îmbunătățirea sistemului național de sănătate. Având astfel de modele drept călăuză pe parcursul anilor de studii, sunt convins că voi, cei tineri, medicii de mâine, veți face ca sistemul nostru de sănătate să fie tot mai aproape de nevoile pacienților.
Această grea perioadă a pandemiei de COVID-19 a pus și mai mult în evidență importanța învățământului medical la standarde înalte.
Medicii, rezidenții și, de multe ori, studenții din universitățile de medicină și farmacie au fost în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, riscându-și sănătatea și chiar viața. Iar pentru asta, vă mulțumesc!
La finalul liceului, tinerii au de luat o decizie majoră: cea legată de viitoarea profesie. Voi, dragi studenți, ați decis să onorați vocația de medic, asumându-vă o răspundere uriașă: protejarea vieților omenești. Aceasta vă obligă să învățați și să fiți la curent cu inovarea medicală pe întregul parcurs al carierei.