Minciunile lui Ghinea: Avem cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene
2 min readDistribuie acest articol!
Deși PNRR-ul nu este încă aprobat de Comisia Europeană, Cristian Ghinea se laudă că, sub conducerea sa, ministerul Fondurilor Europene are cea mai bună performanță: România a atras de trei ori mai mulţi bani europeni în prima jumătate a acestui an decât în aceeaşi perioadă din anii precedenţi.
„Peste 11.000 de proiecte cu fonduri europene pe cadrul financiar 2014-2020 sunt finalizate sau încă în derulare. Sunt investiţii de miliarde de euro în oameni şi comunităţi. Primul obiectiv din programul de Guvernare, pentru mandatul meu ca ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene este creşterea ritmului anual de absorbţie a fondurilor. Facem ceea ce am spus: am început în forţă şi iată că ritmul a crescut de peste 3 ori în perioada ianuarie-iunie 2021 faţă de aceeaşi perioadă din anii anteriori: peste 1 miliard de euro plătite beneficiarilor şi trimise la Comisia Europeană. 850 milioane deja au fost rambursaţi şi au intrat în ţară. Şi doar pentru programele coordonate de ministerul pe care îl conduc. Este o sumă mare în sine şi mare comparativ cu anii trecuţi, cu fiecare dintre anii trecuţi … dar chiar şi cu toţi la un loc”, a declarat Cristian Ghinea.
Ministrul afirmă că „stăm foarte bine şi la execuţia bugetară”.
„Am utilizat 70% din sumele alocate ministerului pentru acest an; aşadar vom solicita o suplimentare de buget pentru a putea avansa cu plăţile. Nu în ultimul rând, un alt lucru foarte important: niciun Program Operaţional nu riscă să piardă bani în acest an. Ne-am asigurat ca toate sumele alocate să fie „prinse” pe proiecte; acum totul depinde de buna derulare şi închiderea lor cu success”, a mai spus acesta.
Distribuie acest articol!