Mortalitatea maternă a crescut exponențial, cu 60% față de anul precedent
2 min read După doi ani de scădere, mortalitatea maternă a crescut considerabil în România, în 2020 și 2021, perioadă care coincide cu pandemia de Covid-19. Astfel, numărul femeilor care au murit în timpul sarcinii sau după ce au dat naștere a crescut exponențial în anul 2021, de la 32 decese în 2020 la 51 anul următor, o creștere alarmantă de 60%, arată datele INS. În 2018 și 2019, mortalitatea maternă a fost în scădere, cu 18, respectiv 20 de decese. În acest context, Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității programelor integrate de acces la servicii medicale pentru gravidele din comunități vulnerabile, dublată de dotarea maternităților și secțiilor de Terapie Intensivă.
Potrivit definiției, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.
Dintre cele 51 de decese, două cazuri au fost cauzate de avort, decese prin risc obstetrical direct au fost 14 cazuri, în vreme ce decesele prin risc obstetrical indirect au crescut la 35 cazuri în 2021 (19.4 la 100.000 născuți vii). Numărul deceselor a crescut brusc: în urban de la 16.5‰ în 2020 la 31.6 la 100.000 născuţi vii în 2021, iar în rural de la 15.1 în anul 2020 la 24.5 la 100.000 născuți vii în anul 2021.
Organizația Salvați Copiii România va intensifica în următoarele trei luni dotarea urgentă a secțiilor de pediatrie și neonatologie din țară pentru susținerea a 40 de unități medicale cu echipamente performante – ventilatoare de suport respirator, pulxoximetre și ecografe performante de monitorizare a sarcinii și nou-născutului.
Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie,