Nicio zi fără noi mame minore în România! 4.600 de fete au născut înainte de 18 ani în perioada 2015-2020
2 min read Aproape 4.600 de fete sub 18 ani au devenit mame în perioada 2015-2020
Aproape 4.600 de fete sub 18 ani au devenit mame în județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, în perioada 2015-2020. Mai bine de un sfert dintre mamele minore aveau la momentul nașterilor sub 16 ani. Doar jumătate dintre nașterile menționate au fost înregistrate de structurile județene de asistență și protecția copilului (DGASPC) din regiune, cele care ar trebui să gestioneze anchetele sociale întocmite în astfel de situații.
Inspectoratele școlare județene din cele șase județe au consemnat, în intervalul 2015-2020, mai puțin de 150 de cazuri de mame minore. Asta înseamnă mai puțin de 5% din minorele care au născut în intervalul 2015-2020 în cele șase județe sud-estice au fost (ulterior înregistrării în scriptele spitalicești) consemnate, preluate, gestionate și consiliate de sistemul școlar, potrivit Dela0.ro. Cele mai multe mame minore „văzute” de responsabilii locali din Educație, au primit consiliere psihologică, însă foarte multe au ales sau au fost nevoite, într-un final, să abandoneze școala.
Ce face statul în această privință?
Instituțiile care ar trebui să colaboreze pentru prevenirea unor astfel de situații sunt „oarbe”, intervenția lor fiind practic inexistentă, în condițiile în care cele mai multe (spitalele, cu precădere) doar consemnează scriptic cazurile. DGASPC-urile și ISJ-urile nu își asumă monitorizarea și corectarea fenomenului mamelor minore.
Jurnaliștii care au luat parte la proiectul Media X Files au luat legătura cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Galați, însă reprezentanții ambelor instituții au refuzat să dezvăluie câte din mamele minore au abandonat școală și câte au fost consiliate psihologic, pe motiv că informațiile nu sunt de interese public și că de monitorizarea minorelor se ocupă DGASPC sau centrele județene de resurse și asistență educațională.
Citește și: România are aproape un sfert din mamele minore din Uniunea Europeană.