Noi si lumea in care traim
2 min read
Cine mai poate să spună, în vremurile noastre, ce înseamnă să fii un om normal și ce înseamnă normalitatea, firescul vieții?
Ne-am tot lăudat că suntem toți după Chipul lui Dumnezeu, și iată că Dumnezeu a îngăduit acest covid, ca să vedem la ce „asemănare” am ajuns…, un coronavirus ce pare „personalizat”, într-o lume tot mai înstrăinată de Dumnezeu și de ea însăși.
Noi purtam de fapt „masca” cu mult înainte de această pandemie, dar nu peste fețele noastre exterioare, ci mult mai adânc, în suflete, încercând să ascundem minciuna și neștiința din noi, pentru ca în felul acesta să părem înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor altfel decât suntem cu adevărat.
Tristețea pe care uneori o simțim în inimi, într-un mod ce depășește logica noastră (adică nu știm de unde vine această tristețe), e pentru că l-am rănit pe aproapele cu cugetele și gândurile ascunse, cu vorbele și faptele la vedere.
Și atunci tristețea aproapelui se întoarce în inimile noastre, dar nu singură, ci cu un plus de durere, deoarece, înainte de toate, am rănit adânc „Inima de Om” a lui Hristos Dumnezeu.
Bucuria din suflet nu este o sfidare la adresa celor întristați. Pentru că cei care au primit de la Dumnezeu darul bucuriei, nu sunt deloc străini de suferința celorlalți, ca unii care au fost, la fel ca și alți oameni, „rătăciți” și răniți de multe păcate.
Dumnezeu nu ispitește, ci ne păzește de ispite. Și așa cum El nu îngăduie să trecem prin încercări care sunt peste puterile noastre, tot așa nici mari bucurii duhovnicești nu ne dă, cât timp nu suntem pregătiți să le primim, adică să le merităm, să le apreciem și să le împărtășim și altora cu duh curat și în chip smerit. De aceea și bucuriile sunt pe măsura curăției sufletului fiecăruia.
