O profesoară a primit 22 de lei pentru corectarea lucrărilor de la Bac. „Voi dona acești bani ministerului”
2 min read O profesoară de la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, care a corectat lucrări de la bacalureat, a anunțat că e primit pentru munca sa 22 de lei.
O profesoară de la Colegiul Național „Sf. Sava” din București a descris într-o postare pe Facebook toate demersurile pe care a fost nevoită să le facă pentru corectarea unor lucrări de bacalaureat și suma cu care a fost remunerată pentru munca sa.
„Astăzi a fost o zi mare.
Mi-au fost virați banii pentru evaluarea celor 6 lucrări de la examenul de bacalaureat din sesiunea iunie 2022. Las deoparte faptul că mi s-a spus în ziua convocarii la centrul zonal de evaluare că vor fi 17 lucrări. Cand am ajuns la CZE mi s-a spus ca sunt 6 lucrări pentru că au fost chemați 6 profesori și trebuie să ajungă la toată lumea. Pentru aceasta sumă am completat mai întâi două contracte, două declaratii, două angajamente, am lasat o copie a cărții de identitate, o adeverință prin care se certifica faptul că sunt profesor. Adică un ditamai dosarul. După ce am avut toate aceste documente, am fost instruită aproximativ o oră pentru a lucra pe platforma aferentă. Apoi am mai stat o oră pentru ca nu se încărcau lucrările. Am evaluat, am trimis borderoul la secretariatul comisiei, am semnat și am plecat.
Mi s-a spus că trebuie să vin și în ziua următoare pentru a semna cataloagele. M-am conformat. Încă un drum. Oameni buni, 22 de lei! Adică 3,66 lei pentru fiecare lucrare. Voi face demersuri să virez această sumă în contul Ministerului Educației. Eu vreau să fiu voluntar!”, a scris profesoara pe pagina sa de pe Facebook.
Conform proiectului noilor legi ale Educației, profesorii vor primi în curând salarii mult mai mari. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,