Părinții unor elevi de clasa a VII-a din Cluj trebuie să plătească daune morale unei profesoare în valoarea de 30.000 de lei. Cadrul didactic a fost ironizat de copii pe internet
2 min read În urmă cu 5 ani, elevii – pe-atunci în clasa a 7-a – au postat pe un cont fals de Facebook, dar și pe grupul de WhatsApp al clasei, o imagine cu o maimuță, care o reprezenta pe profesoara și diriginta lor, de la școala „Ion Agârbiceanu” din Cluj.
La începutul anului școlar 2018-2019, un elev a desenat o caricatură a profesoarei sale, pe care a împărțit-o cu colegii săi, pe grupul de WhatsApp. Caricatura respectivă ilustra o maimuță, care , în ochii elevului, o reprezenta pe profesoară.
Câteva luni mai târziu, același elev a făcut un cont fals de Facebook cu numele cadrului didactic, iar la profil a pus aceeași poză menționată mai devreme.
Nu se știe cum, dar profesoara a aflat de cele întâmplate. Imediat s-a dus la avocatul ei, care a intentat proces, cerând despăgubiri în valoare de 50.000 lei, la care se adaugă și cheltuieli de judecată pentru „atingerea adusă onoarei, demnității și reputației” (sursa Adevărul).
În timpul procesului, unul dintre părinți a recunoscut că fiul său a creat un cont fals de Facebook, susținând că l-a șters a doua zi. Apoi, a adus în vedere faptul că băiatul și-a primit deja pedeapsa, având nota 5 la purtare pe acel semestru.
Ceilalți părinți au încercat să explice că totul a fost doar o glumă nevinovată, făcută între niște puști de clasa a 7-a.
Judecătorul nu a ținut cont de nici una dintre pledoariile părinților, iar la finalul procesului, care a durat 5 ani, profesoara din Cluj a primit daune morale în valoare de 30.000 de la părinții celor doi elevi.
Conform Epochtimes-România, judecătorul a declarat următoarele:
„În speţă există o carenţa evidentă (a părinţilor n.r.), atât în îndeplinirea obligaţiei de supraveghere, cât şi în atitudinea părinţilor de a-şi învaţă copiii că datorează respect cadrelor didactice,