Răspunsul AUR la petiția împotriva dialogului politic: „Elită închipuită” și „dușmanii românilor – așa ați fost, așa ați rămas”. Și un citat din Ion Rațiu
2 min readPartidul AUR a răspuns petiției împotriva sa inițiate de un grup de persoane publice, printr-un mesaj publicat pe pagina de facebook.
În mesaj, i-a numit pe semnatari „elită închipuită”, care nu reprezintă „pe nimeni și nimic”.
„Autointitulații „intelectuali publici, militanți pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă și apărători ai valorilor euroatlantice”, în frunte cu Cristian Pârvulescu, atacă votul românilor cerând guvernului să ignore punctele de vedere ale AUR – deci ale românilor simpli.
Avem și noi un mesaj pentru această elită închipuită: Noi reprezentăm vocea a 10% dintre români. Voi nu reprezentați pe nimeni și nimic. Sunteți dușmanii românilor – așa ați fost, așa ați rămas.
Unii dintre voi nu ați știut niciodată, alții probabil ați uitat ce înseamnă democrația, așa că vă amintim noi, prin cuvintele marelui Ion Rațiu!”, se arată în mesajul AUR, ilustrat cu o fotografie cu Ion Rațiu. (foto)
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai ȘomănescuPublisher R3Media