România din inima mea! – CRITICII.RO

3 min read
România din inima mea! – CRITICII.RO

Nimic nu se poate compara cu ceea ce am simțit sâmbătă, 3 aprilie, când mii de români liberi au cântat împreună cu mine muzica LIBERTĂȚII, a DEMNITĂȚII și UNITĂȚII. Un cor imens de suflete mâhnite și sute de steaguri tricolore care fluturau în vânt, au cântat într-un singur glas Imnul Național al României, „Deșteaptă-te române”.

Sunetele muzicii NAIULUI care în trecut au fost auzite de către președinți și familii regale ale lumii, acum le-am ridicat deasupra României chiar din Piața Universității și Piața Victoriei, locuri în care s-a vorbit despre adevarul crunt pe care-l trăim cu toții. A fost o mare bucurie și onoare să fiu alături de numeroși români „teroriști” plini de curaj și de mii de oameni „săraci” – așa cum au fost jigniți de către prim-ministrul Cîțu și de alți neomarxiști „celebri”.

Am simțit că este o datorie morală să fiu acolo în mijlocul lor pentru a fi împreună cu cei mulți și mințiți de acest sistem, care este de fapt adevăratul virus ucigaș .Am simțit să fiu alături de românii jigniți și ignorați de către un Guvern incompetent și total antiromânesc. Am simțit să fiu lângă cei care au fost uitați de un președinte schior mereu absent, care în ultima săptămână a distrus imaginea României, punând-o pe harta dezbinării, antisemitismului, xenofobiei și a rasismului.

A trecut un an de când sistemul mi-a confiscat SCENA și emoția de a mai fi artist, împreună cu bucuria de a împărtăși publicului din muzica mea pentru el. Cred că este o mare crimă să desparți muzica de oameni și să duci acest act sublim, în virtual… de aceea sâmbătă mi-am dus sunetele naiului acolo, între oameni!

Am simțit un fel de înălțare și o nădejde în aplauzele și miile de mâini rugătoare ridicate spre cer ale românilor care strigau cu putere, LIBERTATE…LIBERTATE…LIBERTATE și care pe bună dreptate nu mai au încredere nici în politicieni și nici în acest guvern condus prin manipulările lui Klaus Iohannis, care acum ne-a demonstrat că nu este un președinte al tuturor românilor. Cine mai poate să aibă speranța că ceva se va îndrepta spre bine, când nici unul dintre „responsabilii” acestei „pandemii” nu au venit cu soluții, decât numai cu frici și amenințări…

Începând de ieri pentru unii dintre oameni, Hristos a Înviat, deși EL a fost răstignit pe CRUCE o singură dată! Puterea ne e-n iubire, iar libertatea am primit-o de la Dumnezeu și nimeni altcineva nu ne-o poate lua, NICIODATĂ! DUMNEZEU să binecuvânteze România și Neamul nostru românesc!

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.