S-a detensionat situația în Valea Jiului: Minerii au renunțat la protest după ce au primit asigurări că-și vor primi banii restanți
2 min readSituația tensionată din Valea Jiului s-a detensionat după ce administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a anunțat că minerii vor primii salariile integral săptămâna viitoare, mai devreme faţă de termenul anunțat, 26 februarie. Minerii care au protestat la mina Lupeni au renunțat la manifestare.
Anunțul a fost făcut după o serie de întâlniri avute la București cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Lucian Heiuş.
Administratorul special a menţionat că a primit garanţii că salariile vor fi plătite săptămâna viitoare, fără penalităţi, însă nu a putut specifica, deocamdată, data exactă la care vor fi virate în conturile minerilor.
„Nu ştiu dacă vor putea fi achitate luni, 22 februarie, dar în niciun caz vineri, cum s-a stabilit, pe 26 februarie. Încercăm un pic mai repede, dar nu pot spune o dată exactă acum. Avem garanția sută la sută că salariile se vor plăti săptămâna viitoare. Inclusiv premierul României a confirmat că vom primi salariile integral”, a declarat, pentru Agerpres, Cristian Roşu.
El a arătat că în şedinţa Executivului de vineri se vor adopta normele metodologice la o ordonanţă de guvern iar acestea vor permite plata mai devreme a salariilor minerilor.
În opinia administratorului special, soluţia găsită vineri la Bucureşti ar fi cea mai bună în situaţia în care se află acum Complexul Energetic.
„În momentul de faţă cred că este cea mai bună soluţie, nu văd că se putea altceva (…). Dar măcar am câştigat asigurarea că, cel puţin în următoarele trei luni de zile, lună de lună, salariile vor fi virate minerilor, fără întârziere, pe baza ordonanţei adoptate de Guvern”, a afirmat administratorul special al CEH.
Cristian Roşu a mai spus că pentru a detensiona situaţia din Valea Jiului şi-a înaintat demisia din funcţie.