S-a stabilit: salariul minim va crește cu doar 70 de lei, dar pensiile speciale rămân
2 min readNoul ministru al învățământului, Monica Cristina Anisie, a făcut marele anunț: școlile vor rămâne închise și nu se știe când acestea vor fi deschise. Da, ați auzit bine: nu se știe când vor fi deschise, deci nu au nici un plan în acest sens, nu au nici o idee.
Este însă bine că PNL și USR au știut foarte bine cum să își împartă funcțiile prin ministere și apoi în fiecare județ în parte. Când a fost vorba de cașcavalul public s-au grăbit să emită soluții. Apropo, în interiorul guvernului sau la sediile aglomerate ale partidelor politice nu se ia noul virus? Aveți cumva imunitate, v-ați vaccinat și noi, prostimea, nu știm acest lucru?
Expresia: cine îi vrea proști pe români, a devenit una de legendă. Școala online nu este deloc o școală ci o bătaie în joc în care unii se prefac că muncesc iar ceilalți se prefac că îi plătesc.
Când afli că un ministru al educației, adică Monica Cristina Anisie, nu are nici o ideea despre ce va urma, în condițiile în care ea este cea care ar fi trebuit să ia aceste decizii, te întristezi. Te întrebi uneori dacă ei știu că funcția de ministru implică decizii și responsabilități și nu doar să răspundă la comenzile de partid.
Școala se face pe băncile școlilor în toată Europa. Anglia va redeschide școlile începând cu data de 4 ianuarie o parte iar cealaltă pe 11 ianuarie, în funcție de particularitățile fiecărei provincii în parte.