Schimb dur de replici între premierul sloven şi liderii UE: Marionetele lui Soroș – 60m.ro – 4media.INFO
2 min readDistribuie acest articol!
Premierul sloven Janez Jansa, a cărui țară se află la președinția Consiliului Uniunii Europene, a stârnit joi un scandal cu ecouri până la cel mai înalt nivel european, după ce a distribuit o poză pe Twitter în care miliardarul american George Soros apare alături de mai mulţi europarlamentari. Fotografia era însoțită de un comentariu în care Janez Jansa îi numea pe acești eurodeputați „marionetele Soros în Parlamentul UE”.
Postarea, care invocă o teorie a conspirației, a fost făcută în condițiile în care membri ai Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European se aflau în Slovenia pentru a evalua situaţia statului de drept şi libertatea mass-media. Tot pe Twitter, Jansa i-a acuzat pe europarlamentari că sunt părtinitori şi întreabă cât de des au făcut aceştia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui preşedinte francez.
Premierul sloven a şters ulterior fotografia sub care a scris „13 dintre marionele lui Soros din PE”, dar s-a lansat într-un schimb de replici pe Twitter cu liderii europeni preşedintele PE, David Sassoli, reacţionând la postarea care o avea în prim-plan pe şefa olandeză a delegaţiei, Sophie in ‘t Veld.
„Îi cerem urgent lui (Jansa) să înceteze provocările la adresa membrilor (Parlamentului European). Atacurile asupra membrilor acestei instituţii sunt şi atacuri asupra cetăţenilor europeni. O colaborare constructivă cu preşedinţia rotativă a Consiliului se poate baza numai pe încredere reciprocă şi respect”, David Sassoli.
„Ei bine, preşedinte al PE, Slovenia nu e o colonie.Te rog să le spui europarlamentarilor tăi să nu abuzeze de numele PE pentru intrigi politice şi acuzaţii absurde”, a scris Jansa întrebând apoi cât de des au făcut aceştia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui preşedinte francez. La postare a reacţionat la fel de sever şi premierul olandez care a apreciat-o ca fiind „de prost gust”.
„Un tweet de prost gust al lui Janez Jansa despre europarlamentari pe care îl condamn în termenii cei mai fermi. Guvernul tocmai i-a transmis acest sentiment şi ambasadorului sloven la Haga”, a scris pe Twitter Mark Rutte. Premierul sloven i-a dat replica omolofgului său olandez: „Ei bine, Mark, nu-ţi pierde timpul cu ambasadorii şi cu libertatea presei în Slovenia. Alături de Sophie in ‘t Veld (şefa delegaţiei PE -n.red.), protejaţi-vă jurnaliştii de uciderea pe străzi”, a scris Jansa.
Jansa, un aliat apropiat al liderului de dreapta Viktor Orban, nu este la prima poziţionare de acest fel, fiind cunoscut pentru declaraţiilesale în linie cu teorii ale conspiraţiei. Partidul său democrat face parte din grupul Partidului Popular European în PE.
Distribuie acest articol!
Navigare în articole