Se poate. Alin Sorin Sandu, primarul AUR din Amara, a refăcut Grădina de Vară cu bani europeni – CURIERUL ROMÂNESC
2 min readDacă există voință politică și implicare, se pot face lucruri mărețe. A demonstrat acest lucru Alin Sorin Sandu, primarul AUR din Amara, județul Ialomița, care a reușit să redea comunității Grădina de Vară, care va găzdui anul acesta cea de-a 54-a ediție a festivalului Trofeul Tinereții. Aceasta nu este însă unica realizare a edilului, care a desfășurat ample acțiuni de ecologizare și proiecte de investiții în școli și grădinițe, precum și în domenii importante ca infrastructură și utilități.
Alin Sorin Sandu și-a propus dă transforme stațiunea Amara într-o atracție turistică de top, totul cu pași mici și cu un buget bine gândit, ținând cont de risipa de resurse care s-a făcut în timpul mandatelor primarilor PSD și PNL.
„Grădina a fost refăcută din fonduri europene, are mai bine de 1000 de locuri și va găzdui, și anul acesta, festivalul Trofeul Tinereții, care se află la a 54-a ediție, fiind unul dintre cele mai longevive din România, la care vă și așteptăm pe 13-14 august!”, a transmis primarul AUR din Amara.
Alin Sorin Sandu și-a propus să realizeze o serie importantă de proiecte până la finalizarea mandatului, precum:
– Platformă de gunoi de grajd– Centru medical multifuncțional– Azil de bătrâni– Reabilitare, modernizare și dotare Casa de Cultură „Jan Căciulă” din orașul Amara, județul Ialomița– Expertiza și îmbunătățirea sistemului de captare, transport, tratare și distribuție a apei curente în localitatea Amara– Modernizare străzi în orașul Amara, Etapa II– Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, alei și trotuare în stațiunea Amara