Un băiețel de 2 ani, operat pe creier, primește cadou un cățeluș cu aceeași afecțiune ca și el
2 min read Un băiețel operat pe creier primește cadou un cățeluș cu aceeași afecțiune ca și el
Branson Figueroa, un băiețel din Anglia, în vârstă de numai 2 ani, a fost operat pe creier din cauza acumulării în exces a lichidului cefalorahidian (un fluid limpede care înconjoara creierul și măduva spinării), care crește presiunea în cap. Intervenția a fost un succes, iar părinții lui Branson au decis să îl înveselească pe acesta făcându-i cadou un cățeluș că recompensă pentru curajul său.
Branson i-a dat Boston Terrier-ului numele Thanos, după personajul său preferat din „The Avengers”, iar cei doi au devenit imediat prieteni de nedespărțit: se întindeau pe covor, se jucau non-stop și se îmbrățișau. Dar, după câteva zile, părinții au observat ceva ciudat la noul animal de companie.
„Thanos dormea mult și se clătina puțin. Uneori chiar cădea în timp ce mergea”, spune mama băiatului, Heather Figueroa, în vârstă de 32 de ani. După cum s-a dovedit, cățelul a fost diagnosticat cu lichid în creier, iar medicul a informat familia că Thanos ar putea avea nevoie de același tratament că și fiul lor, inclusiv un RMN și o intervenție chirurgicală pentru a elibera presiunea de la nivelul creierului.
Rezultatele testelor lui Thanos, în vârstă de 5 luni, au fost întârziate deoarece laboratoarele veterinare din zonă au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus. Între timp, vecinii grijulii au început să doneze bani pentru o eventuală operație a lui Thanos. „Nu aveți idee ce înseamnă asta pentru noi”, a spus mama lui Branson. „Suntem o familie de cinci persoane și ne bazăm doar pe venitul soțului meu. După ce am trecut prin ce am trecut cu Branson, nici măcar nu știam unde să căutăm bani pentru operația câinelui nostru. Este un miracol”, a spus Heather.
Surse: mmmusicslover.xyz,