Valentin Cioromelea (AUR): Coaliția PSD-PNL nu are bani pentru elevii olimpici. Asta da mândrie naţională!
2 min readSenatorul AUR Valentin Cioromelea a adus critici dure la adresa coaliției de guvernare, care nu are niciodată bani pentru a-i susține pe elevii care obțin rezultate remarcabile la olimpiadele internaționale. Ministerul Educației nu le poate plăti nici măcar biletele de avion, însă statul are fonduri pentru turismul de lux al președintelui Klaus Iohannis. Parlamentarul a susținut un discurs dur de la tribuna Senatului, în contextul în care elevii care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia și au obținut 13 medalii de aur nu au primit niciun fel de sprijin.
„Elevii noştri au cucerit scena internaţională prin muncă, sacrificii şi talent! O performanţă incredibilă, de care ar trebui să fim cu toţii mândri.
Şi ce face în acest timp preşedintele nostru? Probabil îşi face bagajele pentru următoarea vacanţă de lucru în vreo destinaţie exotică, pe banii noştri. În timp ce Klaus Iohannis îşi plimbă fundul pe tot globul, contribuabilul român plătește. Dar când vine vorba de susţinerea tinerilor geniali, Ministerul Educaţiei ridică din umeri şi îi lasă să-şi plătească singuri biletele de avion! Asta da mândrie naţională!
Să înțelegem bine: nu avem bani pentru elevii care ne reprezintă cu demnitate şi ne ridică numele pe podium, dar avem bani pentru zborurile şi excursiile interminabile ale președintelui. În fiecare colţ de lume, lohannis reprezintă… ei bine, nimic. Căci ce a adus acasă după toate aceste vizite? Poze frumoase şi… facturi pe banii noştri”, a declarat senatorul.
Valentin Cioromelea consideră că este revoltător ca tinerii noştri de aur să fie umiliţi de un sistem care îi ignoră şi le pune piedici. „În loc să-i susţinem, îi fortăm să se lupte singuri pentru a ne aduce glorie, în timp ce preşedintele se luptă doar cu programul zborurilor externe”, mai spus senatorul.