Valentin Cioromelea, senator AUR: Planul Simion se materializează rapid la Pechea. Echipa AUR Tulcea a montat acoperișul pe prima casă
1 min readSenatorul Valentin Cioromelea a afirmat că echipa AUR Tulcea a fost prezentă în localitatea Pechea, unde a oferit ajutor sinistraților afectați de inundații, timp de 2 săptămâni. S-a lucrat fără pauză astfel încât lucrările de renovare sau construcție să poată demara cât mai repede, iar lucrările avansează pe zi ce trece.
„După o săptămână în care membri și voluntarii noștri au muncit neobosit pentru a scoate casele și drumurile din nămol, echipa noastră a făcut un pas înainte. Acum, suntem în plină desfășurare cu construirea de case pentru cei ale căror locuințe au fost distruse de furia apelor”, a precizat senatorul.
Valentin Cioromelea a anunțat că, după multe zile de lucru, ieri s-a montat acoperișul pe prima casă construită. Toate aceste eforturi depuse de întreaga comunitate demonstrează că „atunci când comunitatea se unește, putem să aducem speranță și să reconstruim vieți distruse”, a mai spus senatorul, care și-a exprimat și recunoștința față de echipa AUR Tulcea pentru implicarea exemplară.