Viktor Orban: Vaccinul devine obligatoriu pentru medici. O dată cu începerea anului școlar, se pot vaccina și copiii
1 min readDistribuie acest articol!
Ungaria va începe vaccinarea cu a treia doză de la 1 august. Totodată imunizarea cu ser împotriva covid-19 va deveni obligatorie pentru medici, a anunțat Viktor Orban precizând că, o dată cu începerea anului școlar, se pot vaccina și copiii cu vârste între 12 şi 16 ani, care încă nu au făcut acest lucru.
Premierul Ungariei a spus că medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit ca a treia doză. Aceasta va fi administrată la o distanţă de cel puţin patru luni faţă de a doua, în cazul în care medicii nu recomandă altceva.
Potrivit declarațiilor, din cauza variantei Delta, persoanele care nu s-au vaccinat încă sunt într-un pericol mai mare decât oricând, a atras atenţia Orban. Vârstnicii care nu au acceptat până acum vaccinul vor primi vizite personale pentru a fi convinşi, a mai spus premierul.
De asemenea, în toate şcolile, în primele zile ale noului an de învăţământ, 1-2 septembrie, copii cu vârste între 12 şi 16 ani vor avea ocazia să se vaccineze, a anunţat Orban. El a precizat că 13-14% dintre copiii de 12-15 ani au fost deja imunizaţi, la fel şi circa 45% dintre adolescenţii de 16-18 ani, scrie Agerpres.
Distribuie acest articol!