Youtube a șters în 10 minute discursul senatorului Rand Paul despre libertate : Este timpul să rezistăm. Nu ne pot aresta pe toți | VIDEO
2 min readPuțin peste 10 minute a rezistat pe canalul de Youtube al R3media discursul senatorului american de Kentucky, Rand Paul, despre rezistența la obligativitatea vaccinării, a purtării măștii și a permanentizării restricțiilor sanitare.
Discursul senatorului american, devenit viral pe internet, a fost publicat de R3media pe canalul de Telegram, în premieră, iar miercuri a fost urcat pe canalul de YouTube.
Tentativa s-a dovedit cu-adevărat temerară, deoarece YouTube ne-a informat în doar câteva minute că a eliminat videoclipul pe motiv că ar conține „dezinformări medicale”.
„Echipa noastră ți-a examinat conținutul și, din păcate, consideră că acesta încalcă politica privind dezinformările medicale”, sună mesajul primit de la Youtube.
Indicatorul temporal este relevant deoarece videoclipul are 3 minute, deci nu au pierdut prea mult deliberând asupra acestuia.
Culmea este că Rand Paul nu neagă nici pandemia, nici boala, nici vaccinarea. În schimb, îl acuză pe dr. Faucci că a luat decizii neștiințifice și că nicio măsură nu ar trebui impusă asupra cetățenilor.
Rand Paul este, el însuși, medic. Iată ce a spus senatorul republican:
„Este timpul să rezistăm. Nu ne pot aresta pe toți. Nu pot ține toți copiii tăi acasă, de la școală. Nu pot ține fiecare clădire guvernamentală închisă. Deși am o listă lungă ale unora care s-ar putea să rămână închise sau pe care ar putea încerca să le țină închise.
Nu trebuie să acceptăm mandatele, carantinele și celelalte politici dăunătoare ale micilor tirani și birocrați. Putem spune pur și simplu nu, nu din nou!
Nancy Pelosi, nu vei aresta sau opri, nici pe mine, nici pe altcineva din echipa mea
din a ne face treaba.Fie am avut COVID, fie ne-am vaccinat sau ni s-a oferit vaccinarea.
Noi ne vom face propriile alegeri referitoare la sănătate. Nu vă vom arăta un pașaport.