Adevărul – Istorie

Cu 31 de ani în urmă, pe 17 decembrie, armata de atunci a ţării primea ordinul de alarmare, în condiţiile în care nu puţini ofiţeri ascultau posturile de radio „Vocea Americii” şi „Europa liberă”, înţelegeau motivaţiile complexe ale prăbuşirii succesive a regimurilor socialiste din state membre ale Tratatului de la Varşovia, prin urmare anticipau că şi România va fi prinsă în această vâltoare, dar nu ştiau cum şi mai ales când.

Ene este seimen, adică ostaş plătit, iar viaţa i s-a dus în slujbă la Spătărie. Ne aflăm în anul 1794, toamna, iar printre culorile, care, în Bucureşti, păstrează şi luminile Dâmboviţei, Ene Seimenul scrie o scrisoare de zor.

1794. Noiembrie cald şi plin de molime. Prin Bucureşti mişună hoţii, iar
puşcăriile sunt bântuite de tifos, care ucide fără milă, se întinde de
la o celulă la alta, iar într-una dintre acesta se află un bărbat
prăpădit, din satul Roeşti, Vâlcea.

În toamna lui 1791, Bucureştiul a intrat sub ocupaţie austriacă. Din
cauza limbii şi a perucilor albe, strânse pe ceafă, aceştia au fost
numiţi „nemţi cu coadă”.

Crearea României Mari este
consecinţa unui lanţ de evenimente şi conjuncturi istorice uluitoare, apărute în
cadrul unui moment de turnură a societăţii umane (Marele Război). Faptul
fundamental care a făcut posibilă şi necesară Marea Unire a fost existenţa unei
comunităţi etnice neo-latine fragmentată în trei state: Regatul României,
Austro-Ungaria, Imperiul ţarist.

Basarabia, Bucovina şi Transilvania – aceasta a fost ordinea revenirii la Patria Mamă a teritoriilor vremelnic înstrăinate de viforniţe imperiale. După 102 ani de la mult aşteptata Zi a României Reîntregite  – 1 Decembrie 1918 -, unele rememorări pot fi utile menţinerii conştiinţei naţionale la nivelul mentalităţii învingătorilor, cea a înaintaşilor noştri, care au împlinit visele buneilor,  anterior umiliţi, cu armele, de unii megieşi.

De-a
lungul timpului, nu puţine au fost personalităţile care au marcat istoria ţării
noastre şi care au reuşit să inspire, prin activitatea şi acţiunile lor,
generaţii de tineri, oameni de cultură, istorici dar şi regizori, scenarişti,
producători de film ce au redat cu fidelitate secvenţe din contribuţia acestora
pentru destinul României. Una din aceste personalităţi a fost şi rămâne Regina
Maria a României.

Sf. Andrei, 1793. Lumea se pregăteşte de sărbătorile iernii, cu dovleac copt şi neînchipuite vrăjitorii, căci în noaptea de 30 noiembrie se deschid porţile spre lumea subtilă, mai ales pe la Curtea-Veche, unde se afla, printre altele, Beciul Domnesc, o imensă cămară cu multe bunătăţi şi cu butoaie de vin, lichioruri şi peltele, aşezate pe rafturi, peste toate acestea fiind stăpân Andrei, administrator cu simbrie şi rang de stolnic.

Pe la sfârşitul secolului al 18-lea trăia la Bucureşti un doctor, pe
jumătate grec, pe jumătate aromân, pe care îl chema Giorgiache Sculida.
Era scund, agitat şi oacheş şi mai ales pus pe plimbări.

În primăvara lui 1793 s-au scris mai multe hârţoage legate de un
apartament sigilat,

 » sursa: www.adevarul.ro